Thursday , April 25 2024

Elevii de clasa a VII-a vor primi zilele acestea manuale pentru șase discipline

Este vorba despre fizică, geografie, informatică, limba română, educație plastică și religie. Până luni toate manualele ar trebui să fie distribuite în școlile sucevene

Inspectoratul școlar Județean (ISJ) Suceava a informat că azi începe distribuirea manualelor școlare pentru elevii de clasa a VII-a la alte șase discipline pentru care editurile au onorat comenzile pentru anul școlar în curs, pe lângă cele de limba franceză și limba latină, care se aflau deja în școli la începerea cursurilor. ”Joi (azi, n.r.), vineri și luni se va face distribuirea în școli a manualelor de fizică, geografie, informatică, limba română, educație plastică și religie”, a declarat Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al IșJ Suceava.

Amintim că în urma inițierii procesului de reformă în Educație, în urmă cu șapte ani, s-au schimbat programele școlare, apărând manuale noi. S-a decis retipărirea manualelor școlare câte o clasă în fiecare an, pentru a face tranziția mai ușoară, însă procedurile de selectare a editurilor și plasarea comenzilor către acestea au dat în fiecare an peste cap programul aprovizionării școlilor cu materiale didactice. Anul acesta a venit rândul elevilor de clasa a VII-a să parcurgă prima lună din anul școlar fără manuale, deoarece, din nou, onorarea comenzilor de către edituri a întârziat. ”Fiica mea face parte din generația elevilor fără manuale. În fiecare an au întârziat mult manualele și au lucrat la clasă pe suport digital, le-a încărcat cu lecții predate pe foi întregi, pe care mai apoi i-a fost foarte greu să le învețe singură acasă. Plus că am cumpărat auxiliare în fiecar an, la toate disciplinele importante, pentru că pe ele lucrau cel mai mult în clasă, dar și acasă”, ne-a spus Gabriela H., mama unei eleve de clasa a VII-a, elevă la Scoala Generală nr. 11 ”Miron Costin” Suceava.

Doar elevii de clasa I au primit manuale noi pentru acest an școlar, în timp ce doar 20% dintre elevii claselor II-IV au beneficiat de manuale școlare noi, iar pentru clasele a V-a și a VI-a doar 15% din efectivul de elevi va învăța din manuale retipărite, restul având la dispoziție în mod gratuit materialele didactice transmise de la generațiile anterioare.  (Oana NUTU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …