Friday , April 19 2024

Elevii de 10 ai Sucevei vor fi premiati sâmbătă, la sediul Primăriei 

Sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei Suceava va avea loc festivitatea de premiere a elevilor care în această vară au încheiat cu media 10 Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Este vorba de 28 de elevi, fiecare urmand sa primeasca un premiu in valoare de 5.000 de lei.

Ion Lungu, primar, Suceava, Obiectiv
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat despre acest lucru pe contul său de facebook, în cursul zilei de luni, 20 iulie. De altfel, un proiect de hotărâre în vederea acordării unor premii elevilor suceveni care au luat nota 10 la Evaluarea Națională se află și pe ordinea de zi a ședinței deliberativului local sucevean de joi, 23 iulie, la punctul 9 pentru ca la punctul următor să fie un proiect referitor la elevii care au obținut nota maximă la Bacalaureat.



Potrivit primarului, este vorba despre 14 elevi suceveni care au luat nota 10 la Bacalaureat și alți 14 care au luat nota 10 la Evaluarea Națională. Fondul de premiere aprobat de consilierii locali are o valoare de 140.000 de lei. Astfel, fiecare elev de 10 va primi câte 5.000 de lei. Primarul Ion Lungu a mai spus că luna aceasta au fost achitate bursele școlare în sumă de 496.000 de lei. „Sprijinim educația și performanța școlară suceveană!”, a ținut să sublinieze, la final, primarul Ion Lungu. (D.P.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

No comments

  1. frumos, foarte frumos! munca frumoasa, frumos rasplatita.
    succes pe mai departe!
    speram ca sprijinul autoritatilor pt. acesti copii minunati sa fie o constanta. ne dorim ca educatia sa ocupe un loc de frunte la suceava.
    primaria sv si putin consiliul judetean s-au mai implicat in motivarea copiilor, desi avem si institutia prefecturii, de ex.
    daaaar, proiectele aprobate prin BUGETAREA PARTICIPATIVA?
    desi nu e vorba de sume foarte mari, lucrurile nu se misca.
    am votat proiectul pt. continuarea lucrarilor la centrul social Sfintii Trei Ierarhi din G.Enescu si acolo nu se intampla nimic.
    Lucrarile s-au oprit, desi acesta a fost unul dintre cele mai sustinute proiecte in bugetarea participativa.
    Si acolo tot despre sustinere in educatie este vorba, dar pt. oameni si copii cu adevarat necajiti.