Friday , April 19 2024

Elevii Colegiului Economic fac stagii de practică la Muzeul Bucovinei

Prima etapă de practică se desfășoară în perioada 13 – 29 noiembrie 2017, cu elevii claselor a X-a, specializarea tehnician turism, urmând ca pe parcursul anului 2018 să se mai desfășoare alte două etape de pregătire de specialitate museu parteneriat

În anul școlar 2017-2018 Muzeul Bucovinei este partener de practică pentru efectuarea stagiului de pregătire a elevilor de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir Suceava” – pe modulul „BUCOVINA TURISTICA – potențialul turistic al Bucovinei”. Una dintre principalele funcții ale muzeului este și cea educativă. Astfel, Muzeul Bucovinei organizează evenimente și programe de educație muzeală, având ca scop familiarizarea tinerei generații cu valorile patrimoniului cultural pe care îl deține dar și cu importanța valorificării acestuia.museu parteneriat2

Prin informațiile oferite de specialiști ai muzeului, elevii intră în contact cu ceea ce reprezintă Muzeul Bucovinei – unul dintre principalii operatori cultural din România, descoperă care este rolul muzeului în procesul educațional dar și rolul muzeului în atragerea turiștilor în zona Bucovinei și, nu în ultimul rând,  înțeleg importanța valorificării patrimoniului cultural.

Prima etapă de practică se desfășoară în perioada 13 – 29 noiembrie 2017, cu elevii claselor a X-a, specializarea tehnician turism, urmând ca pe parcursul anului 2018 să se mai desfășoare alte două etape de pregătire de specialitate. (O.S.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …