Friday , March 29 2024

„Elefantul”, unul dintre cei mai mari contrabandiști ai Ucrainei, ar putea fi expulzat în România

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret cu privire la retragerea cetățeniei ucrainene a trei persoane, din care două sunt incluse pe „lista contrabandiștilor”, împotriva cărora Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a impus sancțiuni.

Despre acest subiect a relatat atât media cernăuțeană – precum BucPress – cât și media centrală ucraineană care citează „surse din cadrul Oficiului Președintelui”. Decretul va fi trimis Consiliului Național de Securitate și Apărare, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului de Migrație al Ucrainei. Cei trei din „lista contrabandiștilor”, cărora li se va retrage cetățenia ucraineană sunt toți oameni de afaceri și anume: Vadim Alperin, Araik Amirhanian și Oleksandr Ierimiciuc. Ei vor fi lipsiți de cetățenia ucraineană pentru că fiecare deține un pașaport al unei alte țări: Alperin a obținut cetățenia israeliană, Amirhanian este cetățean al Armeniei, iar Ierimiciuc deține – potrivit celor de la BucPress și Libertatea cuvântului – pașaport românesc. BucPress precizează, citând din publicația Korrespondent.net, că Alperin, Amirhanian și Ierimiciuc pot fi expulzați în Israel, Armenia și, respectiv, în România iar astfel de procedură este deja pregătită în conformitate cu legea ucraineană.

„Elefantul” în spatele unuia din cei mai longevivi primari ai Cernăuților, Mykola Fedoruk

Despre Oleksandr Ierimiciuc se știe că este fratele procurorului districtual (raional) de Cozmeni (Chițmani) și că, de asemenea, a fost supranumit „Elefantul”, poreclă cu care este cunoscut atât în media locală și cea națională din țara vecină, cât și de politicienii de top.

Ierimiciuc ar fi controlat, de-a lungul vremii, furnizarea de bunuri de larg consum din Turcia și China. Prietenia cu fostul deputat Maxim Burbak (pentru o perioadă acesta a fost chiar ministru în guvernul lui Arseni Iațeniuk, apoi lider a unui grup parlamentar/fracțiune cum este denumirea specifică în țara vecină) și cu alți potentați locali și nu numai aproape că l-a făcut imun pe „Elefantul” în fața autorităților.

De la stânga la dreapta – „Elefantul” în spatele lui Mykola Fedoruk, Oleksiy Burbak, Oleksiy Kaspruk, Hennadiy Moskal, Oleksandr Fisciuc, Maxim Burbak

Nici măcar când procurorul general de la acea vreme, influentul Iuri Luțenko, s-a deplasat personal la Cernăuți pentru a-l instala pe procurorul regional Oleg Sobol și a nominalizat public, în conferință de presă pe „Elefantul”, acesta din urmă nici nu s-a clintit. Ba chiar Luțenko și-a luat un sac de critici de la Maxim Burbak, care încă era deputat la acea dată și care a susținut că nu se dezice de prietenia cu „Elefantul” (Sașa Slon).

Pe atunci, poziția sa politică nu părea a șubrezi. Lucrurile s-au mai schimbat în decursul anilor și iată că din a doua jumătate a anului 2019 Maxim Burbak nu mai este deputat.

Cu toate astea, influența „Elefantului” nu părea să fie diminuată prea mult. Cel puțin nu într-o primă etapă. Până și un fost premier, Oleksii Goncearuk într-o vizită la Cernăuți, traseul incluzând și o deplasare la vama de la Porubnea, a întrebat acid, superior și ironic pe cei din vamă dacă le sunt cunoscute poreclele „Blană” și „Elefant”. Zadarnic demers: Goncearuk a plecat din funcție, Ieremiciuc a rămas „călare pe situație”.

Procurorul Mykola Ieremiciuc, fratele „Elefantului”

Asta până când tot mai multe presiuni s-au acumulat din diferite direcții iar președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, în căutare și de imagine, a apelat la soluția nemaifolosită până acum de a sanționa prin intermediul Consiliului Național de Securitate și Apărare pe 10 contrabandiști renumiți. Este însă de remarcat că deși toți erau bine cunoscuți în ochii publicului, majoritatea celor incluși pe listă nu mai aveau protecția politică atât de solidă ca în anii trecuți. Şi nu este doar cazul „Elefantului”.

Reamintim că într-o primă listă a celor 10 mari contrabandiști din țara vecină – așa cum a fost stabilită pe 4 aprilie de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei – sunt incluși: Ivan Vasiliovici Bokalo și Volodimir Stepanovici Didukh – ambii din orașul Liov; Valerii Ivanovici Peresoliac și Orest Igorevici Firmaniuc – din regiunea Transcarpatia; Iurii Radulovici Cușnir și Oleksandr Volodimirovici Ierimiciuc – din regiunea Cernăuți; Vadim Aleksandrovici Alperin, Alexander Leonidovici Ciudacov, Victor Benedictovici șerman și Alexander Nikolaevici Kravcenko – toți din orașul Odessa. Împotriva celor 10 contrabandiști de top din lista sancțiunilor Consiliului Național de Securitate și Apărare s-au inițiat proceduri penale, inclusiv de Serviciul de Securitate al Ucrainei. „Sunt anchetați atât de SBU, cât și de alte agenții de aplicare a legii. Vom informa despre detaliile cazurilor de îndată ce normele procedurale o vor permite și dezvăluirea acestor informații nu va afecta ancheta”, se arată într-un comunicat transmis în acest sens mass-mediei din țara vecină.

Vadim Alperin – celebru pentru cazul legat de nava „Faina”, care în 2008 transporta spre Kenya tancuri ucrainene și a fost capturată de pirații somalezi – a fost numit „nașul contrabandei” de președinte, iar pe 27 noiembrie 2019 a fost reținut într-o anchetă a Biroului Național Anticorupție din Ucraina, dar a fost eliberat pe cauțiune în câteva zile.

În ceea ce îl privește pe cetățeanul Araik Amirhanian care, teoretic, urmează a fi returnat în Armenia, presa din țara vecină susține că, deși nu se află pe lista sancțiunilor date pe 4 aprilie de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, este anchetat de SBU privind deturnarea fondurilor bugetare în cantități deosebit de mari și acțiuni care vizează „răsturnarea ordinea constituțională din motive egoiste”. De altfel, omului de afaceri Araik Amirhanian care a fost poreclit de către mass-media ucraineană „troll tandru” este implicat în diverse scheme dubioase cu licitații la drumuri (sunt vehiculate informații în media cu privire la 200 de licitații blocate) și crearea unui „mecanism de transport ilegal” a persoanelor din Ucraina către Rusia prin Crimeea. În plus, din câte se pare, Araik Amirhanian nici nu mai este în Ucraina, ci s-ar afla cel mai probabil în Franța. (O.S.)

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …