Friday , April 19 2024

 Efective suplimentare de poliție, mobilizate pentru minivacanța de Ziua Unirii

Numărul poliţiştilor suceveni care vor acţiona în stradă, în perioada 21 – 24 ianuarie 2023, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine şi siguranţă publică dar și pentru realizarea intervenției prompte la evenimente, informează IPJ Suceava. În această perioadă, peste 250 de poliţişti suceveni vor fi la datorie, zilnic, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă această minivacanță în liniște și siguranță.

Poliţiştii suceveni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Au fost stabilite activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi s-a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.

Poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.

În contextul problematicii circulației rutiere pe principalele drumuri naționale și europene din județ, s-a dispus monitorizarea atentă a valorilor de trafic pentru gestionarea riscului rutier.

Pe toată perioada minivacanței, vor acţiona zilnic 25 de autospeciale de poliție rutieră, dintre care 8 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 48 de poliţişti rutieri fiind prezenţi zilnic pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere. De asemenea, se va acționa cu 20 aparate etilotest și 8 aparate Dragger Drugtest pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise.

Pentru o minivacanță liniștită polițiștii vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

Conducătorilor de autovehicule polițiștii le recomandă următoarele:

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului.

– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

– nu consumaţi alcool sau droguri şi vă urcaţi la volan!

– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum!

– verificați traseul de deplasare și asigurați-vă că autoturismul este echipat corespunzător în condițiile în care situația meteo este oscilantă, în orice moment în anumite zone putând fi prezente precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.

 

Vezi si

UPDATE: Puternicul incendiu de la Marginea s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit (FOTO, VIDEO)

În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu violent a cuprins un adăpost de animale …