Friday , April 19 2024

Eclipsa totală de lună de vineri noapte poate fi urmărită și la Observatorul USV

Vineri, 27 iulie 2018, începând cu ora 21:14, va avea loc o eclipsă totală de lună, vizibilă din Romania. Această eclipsă este ce mai lungă din secolul 21, cu o durată a totalității de 1oră și 42 minute. În timpul unei eclipse totale de lună, aceasta intră în zona de umbră a Pământului și capătă o culoare roșiatică, fiind cunoscută în popor ca luna sângerie.observator

Dacă doriți sa aflați mai multe informații legate de eclipsele de lună (luna sângerie) și dacă vreți să o priviți prin telescop, sunteți așteptați vineri seară, începând cu ora 21:00, la Observatorul Astronomic al Universității „Ştefan cel Mare”  din Suceava.

Tot vineri, planeta Marte se va afla foarte aproape de Luna și va fi la opoziție. Când o planeta se află la opoziție, o putem observa în cele mai bune condiții, pe parcursul întregii nopți, având ­ma­ximul de strălucire și diametrul aparent maxim vizibil prin telescop.

Astfel, vor fi făcute observații și asupra planetei Marte, dar și asupra ­pla­netelor Saturn și Jupiter, putând vedea sateliții galileeni, marea pată roșie de pe Jupiter și inelele lui Saturn.

“Menționăm că observațiile astronomice vor fi posibile daca cerul nu va fi acoperit de nori. Pe lângă programul de observații, vom discuta despre eclipse și vom proiecta filme documentare legate de lună și de producerea eclipselor de lună”, se arată într-un comunicat transmis de USV.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …