Thursday , August 18 2022

Echipajele canine ale Poliției și Jandarmeriei, prezente la misiunile organizate la festivalurile care au avut loc în județ în acest week-end

Cele două festivaluri principale organizate în acest weekend Deep in the Forest de la Corlata și Suceava Blues Festival de la Cetatea de Scaun a Sucevei s-au încheiat fără incidente, au informat polițiștii suceveni.

În ambele zone de organizare a evenimentelor polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice dar și în vederea prevenirii consumului de substanțe interzise, echipajele canine ale poliției și jandarmeriei au fost prezente în zonele în care s-au desfășurat activitățile cu aflux sporit de persoane.

TAZA, LUNA, FREJA și KIM sunt câinii antrenați pentru intervenții speciale și în detectare substanțe interzise care și-au făcut datoria în acest weekend și au descurajat pe cei pretabili la încălcarea legii.

Totodată, polițiștii și jandarmii, alături de specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog și voluntari au continuat activitățile de informare, responsabilizare și conștientizare privind efectele nocive ale consumului de droguri.

Polițiștii reamintesc că drogurile  nu rezolvă probleme, ci creează probleme:

⁃ Ne afectează imaginea socială și înfățișarea, făcându-ne să părem neîngrijiți.

⁃ Ne afectează abilitățile emoționale și sociale care, de regulă, se dobândesc în adolescență.

⁃ Ne pot împiedica să ne atingem potențialul intelectual, cauzând abandon școlar și astfel ruinarea șanselor de reușită profesională, în viitor.

⁃ Ne pot face să ne certăm cu cei dragi sau să fim respinși de rude și prieteni.

⁃ Ne afectează creierul și ne diminuează creativitatea. În mod normal, când o persoană încearcă să-și amintească ceva, mintea lucrează rapid și accesează informații, dar drogurile „încețoșează” memoria, dezorganizând informațiile.

⁃ Drogurile ne induc un fals sentiment de bună dispoziție, ca apoi, după ce a trecut efectul lor, să ne lase „secați” de energie și de dorința de a mai face lucrurile care în trecut ne făceau plăcere.

Astfel de activități de informare și conștientizare cu privire la efectele și riscurile  consumului de droguri  vor continua și în perioada următoare, au transmis polițiștii suceveni.

Vezi si

Canotoarea Ionela Cozmiuc va primi titlul de cetățean de onoare al Sucevei

Campioana europeană la canotaj Ionela Cozmiuc va deveni cetățean de onoare a municipiului Suceava. Primarul …