Thursday , March 28 2024

Echipa mobilă a DSP a vaccinat până acum peste 400 de beneficiari internați în centrele DGASPC

Este vorba despre persoane internate în Centrele de de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, Zvoriștea și Costâna. Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare in judetul Suceava este de 100% pentru următoarele șapte zile, singurul centru de vaccinare unde mai sunt sloturi disponibile fiind cel de la Sala de sport din Vatra Dornei.

O echipă mobilă din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava a vaccinat împotriva Covid 19, 432 de persoane internate în Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, Zvoriștea și Costâna.

Până în momentul de față, în total, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 8.583 de persoane, iar pentru ziua de  vineri, 22 ianuarie, erau programate pentru vaccinare alte aproape 1.000 de persoane. ”Pentru data de 22 ianuarie a.c. în Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale sau înscris 986 de persoane în vederea vaccinării împotriva Sars-Cov2”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava.

Menţionăm că în judeţul Suceava sunt deschise publicului pentru programare șapte centre de vaccinare, și anume la Spitalul Județean Suceava, la Spitalul Municipal Rădăuți, la Spitalul Municipal Fălticeni, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, la Spitalele Orășenești Gura Humorului și Siret și la Sala de sport din Vatra Dornei, cu o capacitate zilnică de vaccinare de câte 420 de persoane.

În judeţul nostru, pentru următoarele șapte zile a fost programat pentru vaccinare împotriva SarsCov2 un număr de 7.453 persoane. Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele șapte zile, singurul centru de vaccinare unde mai sunt sloturi disponibile fiind cel de la Sala de sport din Vatra Dornei.

”Reamintim că programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respective”, a completat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …