Tuesday , May 14 2024

Durata medie de soluţionare a cauzelor la nivelul curţilor de apel este de 5 luni, la tribunale de 6 luni, iar la judecătorii de 4 luni

Bilant [800x600]

Judecătoriile Fălticeni şi Rădăuţi au sedii necorespunzătoare. Lucrările la noul sediul al Judecătoriei Fălticeni ar putea finalizate în acest an, dacă se vor aloca fonduri suplimentare de 600.000 de lei, în timp ce la Judecătoria Rădăuţi, deşi sediul acesteia se află într-un stadiu foarte avansat de degradare, nici în acest an Ministerul Justiţiei nu va face investiţii în acest sens

Curtea de Apel Suceava şi-a prezentat ieri bilanţul pe anul 2013 în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost ţinută la Palatul de Justiţie din municipiul Suceava. Preşedintele Curţii de Apel Suceava, Maria Andrieş, împreună cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea şi secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Simona Maya Teodoroiu, au fost cei care au prezentat activitatea Curţii de Apel Suceava în anul 2013. Aceştia au arătat că din punct de vedere al volumului de activitate Curtea de Apel Suceava a avut de soluţionat în anul 2013 un număr de 22.152 de dosare, cu 2.105 dosare mai multe decât în anul precedent, situându-se pe locul 7 în ierarhia celor 15 curţi de apel din ţară. Volumul de activitate a crescut simţitor în ultimii cinci ani, înregistrându-se o creştere cu 176% faţă de volumul de activitate din anul 2009.
In anul 2013, ca şi în anii precedenţi, instanţa şi-a desfăşurat activitatea preponderent ca instanţă de recurs, materie în care volumul de activitate a fost în creştere. Ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă şi a modificărilor aduse unor legi speciale cu privire la căile de atac, în anul 2013 s-a evidenţiat o creştere simţitoare a ponderii dosarelor de apel. Volumul totală de activitate al instanţelor din raza Curţii de Apel Suceava a fost de asemenea în creştere, în anul 2013 instanţele având de soluţionat 165.191 de dosare.
Responsabilizarea judecătorilor prin instituirea controlului asupra propriului volum de dosare a avut un efect pozitiv, astfel că la sfârşitul anului 2013 pe rolul instanţelor erau doar 2.600 de dosare mai vechi de un an, din care 39 de dosare la nivelul Curţii de Apel, 1.021 de dosare la nivelul Tribunalelor şi 1.540 la nivelul judecătoriilor. Durata medie de soluţionare a cauzelor la nivelul Curţii de Apel este de 5 luni, la nivelul tribunalelor de 6 luni, iar la nivelul Judecătoriilor de 4 luni.
La finele anului 2013 schemele de personal ale instanţelor aveau un grad de ocupare de 98% fiind vacante doar 11 posturi de judecători din cele 210 aprobate şi cinci posturi de personal auxiliar din cele 481 aprobate.
In general dotarea tehnică corespunde standardelor, anul trecut fiind făcute reparaţii curente la clădirea Palatului de Justiţie Suceava şi Botoşani, precum şi la Judecătoriile Săveni şi Darabani, fiind demarate lucrările de reparaţii capitale la clădirea anexă a Judecătoriei Gura Humorului. Singurele sedii necorespunzătoare la ora actuală sunt cele ale Judecătoriei Fălticeni şi ale Judecătoriei Rădăuţi. La Judecătoria Fălticeni, lucrările de contrucţie la noul sediu sunt în desfăşurare, fiind demarate în anul 2010, existând posibilitatea de a fi finalizate în acest an, în condiţiile în care se vor aloca fonduri suplimentare de 600.000 de lei. In ceea ce priveşte Judecătoria Rădăuţi, deşi sediul acesteia se află într-un stadiu foarte avansat de degradare, desfăşurarea activităţilor făcându-se în condiţii absolut improprii, obiectivul nou de investiţii, pentru care a fost elaborat studiul de fezabilitate şi aprobaţi indicatorii tehnico economici încă din luna ianuarie 2010, nu a fost inclus în programul de investiţii pulbice a Ministerului Justiţiei nici în acest an.
Preşedinta Curţii de Apel Suceava, Maria Andrieş, a precizat că activitatea curţii a fost una foarte bună, mai ales că anul 2013 a fost unul în care modificările legislative intervenite au influenţat major activitatea instanţelor şi că în acest an intrarea în vigoare a codurilor penale va constitui o nouă provocare pentru judecători, însă în acest caz efectele asupra modului de desfăşurare al activităţii sunt mult mai rapide, noile dispoziţii fiind de imediată aplicare. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Șofer din Vicov, beat cui de dimineață, prins de radar conducând cu 123 km/h prin localitate și depășind pe linie continuă

Duminică dimineață, în jurul orei 09:41, pe str. Ștefan cel Mare în localitatea Bivolăria – …