Friday , April 19 2024

După oprirea ploilor, au fost reluate lucrările de asfaltare și reparații pe drumuri naționale din județ

Lucrările de asfaltare, marcaje rutiere și turnare tratamente pe drumuri naționale au fost reluate după o perioadă în care au fost sistate din cauza ploilor și fenomenelor meteo periculoase.asfaltari-min

Potrivit unui comunicat al bi­roului de presă al Instituției Prefectului – Județul Suceava, pe raza de activitate a Secției de Drumuri Naționale Câmpulung (care are arondate drumurile naționale din zona de vest a județului, situate în mare parte în arealul montan), au fost deja reluate lucrările de exe­cuție covor asfaltic pe DN17, la Mestecăniș, iar în perioada imediat următoare vor începe lucrările de execuție „straturi bituminoase sub­țiri”, pe DN 17B. Totodată, se execută lucrări la marcaje rutiere pe DN 17, de la Păltinoasa la Câmpulung, precum și reparații la covorul asfaltic pe DN17A, între Palma și Ciumârna. Ca urmare a alunecării de teren produse din cauza precipitațiilor abundente din ultima perioadă, pe DN 17 A a fost afectat terasamentul pe o porțiune de 100 de metri, de la kilometrul 30+900 până la kilometrul 31, circulația desfășurându-se pe un fir.

Conform comunicatului transmis de biroul de presă al Instituției Pre­fectului – Județul Suceava, au fost reluate și lucrările pe drumu­rile naționale ce intră aria de competență a Secției de Drumuri Naționale Suceava (care are arondate drumurile naționale din zona de est a județului, situate în mare parte în arealul de deal și de șes), fiind începute deja lucrări de turnare tratamente pe DN 29A, înce­pând de la limita cu județul Bo­toșani, între localitățile Zvo­riș­tea și Adâncata. De asemenea, se efectuează lucrări de reparații asfaltice pe DN2E, în zona localității Cacica, iar astăzi, 3 august 2018, s-au început lucrările de reparații pe DN2, la intersecția cu DN 17A, în zona localitații Ratoș.

Se pare că demersurile de reluare a lucrărilor de reparații la drumurile naționale după ce au încetat ploile sunt o practică la nivel de țară sau, cel puțin pe această zonă de nord. Astfel, în județul vecin – Botoșani, a avut loc o întâlnire de lucru între prefectul Dan Şlincu, directorul DRDP Iași, ing. Ovidiu Laicu, șeful SDN Botoșani, ing. Viorel Zacrețchi și – de altfel predictibil – parlamentari boto­șă­neni ai partidului de la guvernare (senator Doi­­na Elena Fede­ro­vici), care a vizat stadiul lu­cră­rilor rămase de efectuat în acest an pe drumurile națio­na­le din județ. În Boto­șani, „prima lucrare pe teritoriul județului vizează întreaga lungime a tronsonului Dorohoi – Vârfu Câmpului al DN 29A, adică 14,5 km. Asta în condițiile în care cei de la DRDP Iași i-au asigurat pe oficialii botoșăneni că, în același timp, se lucrează și pe tronsonul Zvoriștea-Suceava, pentru ca lun­gimea totală de 37 km a DN 29A Dorohoi – Suceava să poate fi parcursă în siguranță de conducătorii auto. Având în vedere că nu puțini sunt sucevenii care ciruclă în ju­dețul Botoșani, îndeosebi în zona vestică a acestuia, considerăm oportun să-i informăm că începând cu a doua jumătate a lunii august se va executa covor asfaltic și pe DN 29C Cucorăni – Mihăileni, mai exact pe tronsonul Călinești – Vârfu Câmpului, pe lungime de 21 km, iar restul tronsonului până la Mihăileni, precum și sectorul Cucorăni – Călinești vor fi fina­lizate până la sfârșitul anului. Este de notat și faptul că autoritățile din Botoșani au adresat și solicitarea construirii unui sens giratoriu în intersecția din Vârfu Câmpului a DN 29A cu DN 29C, arătând că de curând, în intersecția vizată a avut loc un accident grav. Numai că pentru realizarea acestui sens giratoriu nu există, cel puțin deocamdată, un Studiu de Fezabilitate pentru aceas­tă lucrare. (D.P.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …