Tuesday , April 16 2024

Duminică se deschide Târgul de Crăciun, pe esplanada din centrul Sucevei

Primăria Suceava a amplasat 22 de căsuţe de lemn pe esplanada Casei de Cultură, fiecare dintre ele oferind sucevenilor o gamă variată de produse tradiţionale. “Intenţionăm ca pe data de 15 decembrie să vină Moş Crăciun la copilaşii cuminţi şi vom împărţi 5.000 de cadouri în zona centrală a oraşului Suceava.”, a declarat primarul Ion Lungu 

targ craciun_tn

Primăria municipiului Suceava organizează, începând cu data de 6 decembrie, Târgul de Crăciun. 22 de căsuţe de lemn au fost amplasate pe esplanada Casei de Cultură, acestea fiind puse la dispoziţia producătorilor autohtoni de preparate tradiţionale dar şi meşterilor populari. Asociaţia “Produs în Bucovina” este prezentă şi în acest an la târg, 17 dintre căsuţele amplasate pe esplanadă oferind sucevenilor o gamă variată de produse tradiţionale pe care sucevenii vor avea ocazia să le guste şi să le cumpere pentru a umple mesele de bunătăţi pentru perioada următoare. Alte cinci căsuţe au fost puse la dispoziţia meşterilor populari care îşi vor etala produsele, majoritatea obiecte sculptate în lemn cu măiestrie, diverse ulcioare sau vase de lut, ii brodate şi alte obiecte cu specific tradiţional bucovinean.
“Si în acest an Primăria s-a străduit să amenajeze cât mai frumos zona centrală a municipiului Suceava şi cred că a reuşit acest lucru, să se obţină o atmosferă de sărbătoare, de aceea am adus şi cele 22 de căsuţe de lemn. In această perioadă comercianţii de acolo oferă sucevenilor cele mai bune produse de sezon din Bucovina. Sucevenii au posibilitatea de a admira, mai ales pe timp de noapte, centrul Sucevei, şi, în acelaşi timp, să guste şi să cumpere produse tradiţionale”, a declarat primarul Ion Lungu.
Pe 15 decembrie, Primăria va împărţi 5.000 de cadouri copiilor
Pe data de 15 Decembrie, în zona centrală a oraşului Suceava, 5.000 de cadouri vor fi împărţite copiilor din municipiul Suceava, cu ocazia apropierii sărbătorii de Crăciun. “Intenţionăm ca pe data de 15 Decembrie să vină Moş Crăciun la copilaşii cuminţi şi vom împărţi 5.000 de cadouri în zona centrală a oraşului Suceava”, a declarat Ion Lungu. Odată cu apropierea sărbătorilor, alte evenimente urmează să aibă loc în diferite locaţii din oraş, un calendar detaliat al acţiunilor prilejuite de sărbătorile de iarnă în municipiul Suceava, va fi  publicat în zilele următoare. (Alexandra NEGRU)

Vezi si

O avarie la o conductă din centrul Sucevei, remediată de ACET după două zile

Vineri seara, la intersecția străzii Universității cu B-dul 1 Mai, chiar în fața Primăriei Suceava, asfaltul …