Wednesday , April 24 2024

DSP Suceava a primit a doua tranșă de vaccin antigripal – doze insuficiente și anul acesta

Necesarul estimat pentru această iarnă depășește 73.000 de doze, iar până acum, județului nostru i-au fost repartizate sub 20.000 de doze de vaccin antigripal. Săptămâna trecută, peste 2.000 de suceveni au ajuns la medic din cauza răcelilor

În depozitul Direcției de Sănătate Publică Suceava a ajuns a doua tranșă de vaccin antigripal , reprezentând 17.380 de doze. Acestea se adaugă primei tranșe, care au fost destinate exclusiv personalului medical. Dacă facem referire la faprul că necesarul pentru sezonul rece este de peste 73.000 de doze, constatăm că ceea ce s-a primit până acum, este mai mult decât îinsuficient. “În vederea continuării campaniei de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2019-2020, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a primit a doua tranșă de vaccin gripal. Este vorba de 17.380 de doze, care sunt repartizate medicilor de familie, pentru persoanele din grupele de risc de pe listele proprii, și unităților de asistență socială, pentru persoanele rezidente și personalul din instituții de ocrotire socială. Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătății vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vaccinul gripal distribuit în acest an de Ministerul Sănătății este tetravalent, conține antigenele necesare pentru prevenirea infecției cu virusul AH1N1 pdm09, AH3N2, B/Colorado, B/Phuket și este indicat la adulți și copii începând cu vârsta de 3 ani. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare, metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide. Reamintim că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă”, a declarat medicul Liliana Grădinariu, director general în cadrul DSP Suceava.

Cazurile de viroze respiratoprii și pneumonii au început să dea bătaie de cap medicilor

Numărul total al pacienților care au avut nevoie de asistență medicală din cauza răcelilor, în ultima săptămână, a fost de 2.161 de persoane, în creștere față de săptămâna precedentă când s-au înregistrat 1.571 de cazuri. Dintre acestea, au fost 1.847 de cazuri de îmbolnăviri prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 1.392 de pacienți, înregistrați în prima săptămână din luna octombrie. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copiii cu vârste între cinci și 14 ani, respectiv 590 de cazuri. Printre copiii cu vârsta între doi și patru ani au fost 351 cazuri, iar printre persoanele cu vârsta între 15-49 de ani, au fost 515 cazuri, apoi se situează copiii nou- născuți, cu vârsta până într-un an, cu 206 cazuri. Printre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, au fost 99 de cazuri. Cele mai puține cazuri de infecții ale căilor respiratorii au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta între 50 și 64 de ani, și anume 86 de îmbolnăviri. Dintre pacienții diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 64 au fost internați pentru tratament de specialitate.

În cursul săptămânii trecute, la nivelul județului Suceava s-au mai înregistrat și 214 cazuri de pneumonii. 31 de pacienți au necesitat spitalizare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, și anume 54 de cazuri, urmând persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu 43 de îmbolnăviri. Printre copiii cu vârsta între cinci și 14 ani, au fost 37 de cazuri de pneumonii. În rândul copiilor cu vârsta între doi și patru ani, au fost identificați 31 de pacienți. 29 de suceveni cu vârsta între 50 și 64 de ani au fost diagnosticați cu pneumonie, iar cele mai puține cazuri, și anume 20, au fost diagnosticate în rândul copiilor nou-născuți. (C.R.)

Vezi si

VIDEO. A început demolarea garajelor din spatele Primăriei, pe locul unde va fi ridicată prima parcare supraterană din Suceava

Miercuri dimineață, în prezența viceprimarului Lucian Harșovschi, a început demolarea garajelor de pe stada Ștefan …