Monday , October 3 2022

DSP Suceava a amendat, numai în cursul lunii trecute, peste 9.000 de persoane care nu au completat corect formularul digital de intrare în România

Valoarea totală a acestor sancțiuni contravenționale este de 18.322.000 de lei. In cursul lunii trecute, inspectorii DSP au mai strâns din amenzi încă 27.500 de lei

DSP, Suceava Obiectiv

Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică au sancționat, în cursul lunii trecute, peste 9.000 de pesoane care au intrat în țară și nu au completat corect formularul digital. ”Au fost aplicate 9.161 de amenzi contravenționale conform OUG 129/2021, art 4 (1), în valoare de 2.000 lei/amendă, pentru încălcarea prevederilor OUG 129/2021 art. 1(1) și art 2(4), în valoare totală de 18.322.000 lei”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava.

Reamintim că toți sucevenii care au fost amendați pentru că nu au completat corect formularul digital de intrare în țară, trebuie să plătească jumătate din valoarea amenzii minime, adică 1.000 de lei, în termen de cel mult 15 zile, de la data când primesc procesul verbal, plata făcându-se la primăria localității de domiciliu. ”Având în vedere legislația în vigoare, vă precizăm faptul că fiecare persoană fizică care a fost sancționată, are obligația de a plăti amenda contravențională în cuantum de 1.000 de lei, în cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, adică jumătate din munimul amenzii prevăzute, în speță minimul fiind de 2.000 de lei, numai în contul primăriilor unde figurează cu domiciliul în cartea de identitate. O copie după chitanță se trimite prin poștă sau pe mail, către DSP”, au explicat reprezentanții instituției sucevene.

În cursul lunii trecute, inspectorii DSP au mai strâns din amenzi încă 27.500 de lei. ”S-au desfășurat 44 de acțiuni de control, în urma neconformităților contatate s-a aplicat un număr de cinci sancțiuni contravenționale, constând în amenzi în valoare totală de 27.500 lei”, a completat Gabriela Băncilă.

În obiectivele din categoria nonaliment inspectorii din cadrul Serviciului de Control au efectuat un număr total de 37 controale, pentru neconformitățile constatate fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale constând în amenzi, în valoare totală de  27.500 lei. Controalele efectuate în obiectivele din categoria nonaliment au cuprins: două controale la categoria apă, fiind aplicată o amendă în valoare de 10.000 lei, două controale în unități de turism, 15 controale la unități din categoria mediu, fiind aplicate două amenzi în valoare totală de 13.500 lei, 11 controale la categoria articole tratate și șapte controale la unități sanitare cu paturi, fiind aplicate două amenzi în valoare totală de 4.000 lei. Se pare că au fost găsite mai multe toalete fără săpun și hârtie igienică, iar curățenia lăsa de dorit.

”Printre neconformitățile depistate se află lipsa documentelor care atestă serviciile medicale acordate pacienților, nerespectarea măsurilor impuse prin prevederile legale în vigoare privind protejarea surselor de apă folosite la producerea apei pentru consum uman, nedotarea grupurilor sanitare din unitățile de folosință publică cu materiale și mijloace adecvate pentru igiena individuală a utilizatorilor, precum și neîntreținerea acestora în permanentă stare de curățenie, nerespectarea măsurilor special instituite în situații epidemiologice deosebite”, a încheiat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava.

În obiectivele din categoria aliment inspectorii DSP au făcut șapte verificări, dar se pare că nu au fost descoperite nereguli. Tot în cursul lunii trecute au fost soluționate și 24 de sesizări, venite din partea sucevenilor. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Ziua Holocaustului din România, marcată la Muzeul de Istorie Suceava prin expoziția foto-documentară ”NU PUTEM UITA…”

Ziua Holocaustului din România va fi marcată vineri, 7 octombrie 2022, ora 10, la Muzeul …