Friday , April 19 2024

DSP trimite caravane mobile de vaccinare anti-COVID prin județ și la sediile firmelor

În cursul zilei de joi, caravana de vaccinare DSP s-a deplasat la Căminul Cultural Udești, iar vineri va fi la Căminul Cultural Părhăuți, comuna Todirești. Echipe mobile de vaccinare se vor deplasa și la sediile firmelor care anunță că angajații lor vor să se vaccineze

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava adresează un apel către suceveni să se vaccineze împotriva Covid 19, județul nostru fiind pe ultimul loc în țară în ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate și a anunțat că la nivelul județului au început să se deplaseze echipe mobile, în special în zonele rurale.

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, s-a vaccinat în județul Suceava, împotriva Sars-Cov2, un număr de 1.353 persoane, dintre care 397 au primit prima doză de vaccin, iar 956 de suceveni au fost vaccinați cu doza a II-a. Până la data de 5 mai 2021, în judetul Suceava s-a vaccinat împotriva SarsCov-2 un număr de 66.903 persoane, din care 50.470 persoane au primit și doza a II-a. 

Vaccinarea face posibilă revenirea la o viață socială fără restricții. Până când vom atinge însă imunitatea comunitară, facem un apel către toți sucevenii sa se vaccineze impotriva Covid-19, să fie precauți, responsabili și să respecte regulile sanitare, pentru că și-au dovedit eficiența. În acest sens, recomandăm tuturor agenților economici din județul Suceava, și în mod deosebit celor care desfășoară activitate în HoReCa, să transmită Direcției de Sănătate Publică Suceava numărul persoanelor eligibile care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19, respectiv angajați proprii, angajații subcontractorilor, precum și membrii de familie ai acestora. Zilnic se constituie caravane de vaccinare, care, în urma solicitării, se deplasează la sediul unității comerciale”, a declarat medicul Dinu Sădean, director general al DSP Suceava.

În cursul zilei de joi, caravana de vaccinare DSP s-a deplasat la Căminul Cultural Udești, iar vineri va fi la Căminul Cultural Părhăuți, comuna Todirești, unde sunt așteptate la vaccinare aproximativ 80 de persoane. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …