Friday , April 19 2024

DSP a mai primit 15.100 de doze de vaccin antigripal

Cu acestea, Direcția de Sănătate Publică se apropie de un total de aproape 60.000 de doze primite de la debutul sezonului rece. Necesarul pentru județul nostru, după cum au estimat cadrele medicale, ar fi de peste 90.000 de doze

Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că județului nostru i-au mai fost repartizate 15.100 de doze de vaccin antigrial, destinat vaccinării gratuite, ajungând asfel la aproape 60.000 de doze din cele peste 90.000 de doze de vaccin antigripal, solicitate. DSP Suceava a primit două tipuri de vaccin gripal tetravalent, Influvac și Vaxigrip. Campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 ani, persoane cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii și bătrâni institutionalizați, femei gravide, personal medical, conform strategiei Ministerului Sănătății și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.  ”Reamintim că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandăm persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire (persoane cu vârsta de peste 65 ani, persoane cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii în vârstă de până la 6 ani) să se adreseze medicului de familie pentru a primi vaccinul antigripal”, au menționat reprezentanții DSP Suceava.
La nivelul județului nostru ar fi necesare pentru această iarnă peste 90 de mii de doze de vaccin antigripal, cifră transmisă și la Ministerul Sănătății, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Mai precis, este vorba despre un total de 90.426 de doze de vaccin antigripal, dintre care 4.221 pentru cadre medicale, 35.477 pentru bolnavi cronici, 3.790 pentru copii, 787 pentru gravide, 2.788 pentru rezidenții din instituțiile de ocrotire socială și 43.363 pentru persoane peste 65 de ani.
Potrivit medicilor epidemiologi suceveni, vaccinul antigripal din sezonul 2020-2021 va asigura o rată de protecție mai mare față de iernile trecute și recomandă vaccinarea, mai ales că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populației să țină seama și de o serie de măsuri preventive. Astfel, este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie și păstrarea unei curățenii corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe și legume, care asigură un aport optim de vitamine pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar. Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariției complicațiilor la afecțiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală, cum ar fi febră, dureri de cap și de gât sau tuse, trebuie anunțat telefonic, în cel mai scurt timp, medicul de familie. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …