Friday , April 19 2024

Drumurile expres din Suceava, puse la etc. de ministrul Transporturilor

Alexandru Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc (foto), a dat un  răspuns președintelui Consiliului Județean Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, la o adresă trimisă de acesta la începutul lunii martie a acestui an. Adresa prin care s-au solicitat informații cu privire la proiectele promovate de Minister pentru extinderea rețelei de drumuri și autostrăzi care să conducă la interconectarea României, Ucrainei și Poloniei la coridoarele transeuropene, cât și la proiectul “Euroline”  a primit ca răspuns o listă ce conține alocațiile bugetare pentru acest an în privința proiectelor ce fac legătura cu regiunea istorică Bucovina, cât și perspectiva unor proiecte ce sunt prevăzute în MPGTR (Master Planul General de Transport al României, n.r.) Anul acesta, Ministerul Transporturilor nu va investi niciun leu în județul Suceava, cele mai optimiste sperante de construire a unor drumuri expres ce să facă legătura României cu Ucraina și Polonia fiind împinse de ­mi­nistrul Transporturilor, Alexandru Cuc, către 2024.

In răspunsul oferit președintelului CJ Suceava sunt prezentate sumele alocate pentru podul de la Ungheni – județul Iași – 574 mii lei; Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni, pe ai multe sectoare, ­res­pectiv Tărgu Mureș – Ditrău – 7205 mii lei; Ditrău – Târgu Neamț – 4249 mii lei, Târgu Neamț – Iași – Ungheni – 3808 mii lei. Cât privește Drumul Siretului, au fost demarate procedurile de achiziție publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru drumurile expres Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, care sunt cuprinse ca parte din coridorul Pan – European nr. IX, cu alocații bugetare aferente: Ploiești  – Buzău – 6426 mii lei; Buzău – Focșani – 6664 mii lei; Focșani – Bacău –  8806 mii lei; Bacău – Pașcani – 4760 mii lei; varianta de ocolire Bacău (care se găsește de fapt pe aliniamentul drumului de mare viteză Focșani – Bacău), lungime 31,35 kilometri (din care 16,277 kilometri la profil de autostradă) – alocație bugetară 202807 mii lei. S-a mai alocat și suma de 286 mii lei pentru modernizarea DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani pe o lungime de 76 de kilometri. Precum se vede, niciunul dintre drumurile ce sunt finanțate anul acesta pentru zona Moldovei de către Ministerul Transporturilor nu are nicio treabă cu interconectarea Ucrainei și Poloniei cu România.

Pentru ca județul Suceava să nu rămână cu buza umflată, ministrul Cuc a răspuns totuși președintelui Consiliului Județean că mai sunt obiective prevăzute în Master Planul General de Transport al României (MPGTR) și care vor fi realizate în perioada următoare. Este vorba despre drumul expres Pașcani – Suceava, cu o lungime de 60,5 kilometri. Pentru acesta este prevăzut ca studiul de fezabilitate să fie realizat în anul 2021. Anul de începere al lucrărilor va fi 2022 și de finalizare 2024. Drumul expres Suceava – Siret, cu o lungime de 41 de kilometri, are prevăzut studiul de fezabilitate a fi realizat în anul 2021. Anul de începere a lucrărilor va fi 2023 și de finalizare 2024. (Neculai ROSCA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …