Friday , April 19 2024

Drept la replică – Trutzi Real Estate

Cu privire la informațiile publicate în articolul “Ipoteci bancare pe apartamentele vândute la AVANERA”, publicat în cotidianul OBIECTIV în data de 13 august 2021, Trutzi Real Estate  ne-a transmis în cursul zilei de joi următorul Drept la replică, pe care-l publicăm integral:

“Pentru corecta și transparenta informare a opiniei pu­blice, Trutzi Real Estate aduce următoarele precizări:

Menționăm că afirmația conform căreia există o serie de pro­bleme legate de finanțarea proiectului este eronată. Ne asigurăm clienții și potențialii clienți că termenele de predare ale apartamentelor se vor respecta întocmai și nu există niciun motiv de natură financiară care să influențeze acest aspect.

Este o practică des întâlnită, în cadrul unor asemenea proiecte de anvergură, ca dezvoltatorul să facă parteneriate cu bănci solide, cu reputație, tocmai pentru a avea garanția unor surse suplimentare de finanțare. Acest aspect conferă, în același timp,  o garanție reală pentru viitorii proprietari, în ceea ce privește res­pectarea termenilor de execuție și predare a proiectului.

Faptul că plățile pentru apartamente se fac în contul băncii partenere este o măsură de transparență impusă de Directivele Uniunii Europeană și promovată de  organismele independente, cum ar fi Grupul de Acțiune Financiară Internațională.

Totodată, creditarea accesată este parțială, nu totală, baza investiției fiind resursele financiare proprii. Astfel, ansamblul AVANERA va fi predat proprietarilor conform termenilor contractuali agreați, împrumuturile bancare garantând acest aspect.

Precizăm că toți clienții noștri au fost notificați de acest acord cu banca creditoare, în care este prevăzută modificarea contului în care se face plata ratelor, respectiv din contul Trutzi Real Estate în contul băncii.

Chiar dacă în această perioadă costurile materialelor de construcție sunt în creștere, Trutzi Real Estate nu va face niciun compromis de la calitate și va susține această investiție, pentru respectarea promisiunii oferită clienților.

La momentul actual, lucrările sunt în plină desfășurare, într-un ritm susținut, fără a exista vreo întrerupere a fluxu­-lui de lucru pe șantier. Materialele de construcție, zidărie, tâmplărie și instalații necesare finalizării primului bloc sunt contractate și achitate în proporție de 50%.

Am finalizat lucrările de rezistență la: subsol, demisol și primele nouă etaje și am executat 50% din etajul 10. În ceea ce privește  zidăria, s-au finalizat lucrările la demisol și etajele 1-3, etajul 4 fiind în lucru. Instalațiile electrice, cele sanitare și alimentarea cu apă au fost deja finalizate pentru primele două etaje.

Ridicarea primului bloc este în termen, conform auto­rizației de construcție și ne bucurăm să putem anunța, cu această ocazie, că deja am  demarat și lucrările la blocul 2 din complexul AVANERA, lucrări începute din surse proprii de finanțare.

În concluzie, în ciuda speculațiilor care uneori însoțesc proiecte de asemenea anvergură, lucrările la cel mai mare complex imobiliar din Suceava înaintează cu consecvență și Trutzi Real Estate va anunța constant progresele pe care le  va face în dezvoltarea proiectului”.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …