Thursday , April 25 2024

Medicul cardiolog Alexandru Calancea, noul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că începând cu data de 1 iulie va fi instalată o nouă conducere la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Este vorba de medicul cardiolog Alexandru Calancea, acesta fiind propunerea președintelui CJ Suceava după ce a fost anunțat de către actuala conducere interimară că vrea să revină la activitatea de bază.

„În aceste condiții, în baza prerogativelor legale pe care le am, voi numi o nouă echipă manageriale, interimară, începând cu data de 1 iulie până la organizarea concursului, având în funcția de manager interimar pe dr. Alexandru Calancea, șeful Secției Cardiologie din Cadrul Spitalului Județean Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ a precizat că în cursul zilei de miercuri, 24 iunie, a avut la Consiliul Județean Suceava o întâlnire cu managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Anatolii Buzdugan. După ce a fost trecută în revistă situația la zi a Spitalului Județean, șefului administrației județene sucevene i-a fost adusă la cunoștință solicitarea membrilor actualei echipe manageriale de a reveni la posturile deținute anterior, respectiv dr. Anatolii Buzdugan în funcția de șef Secție de Neurochirurgie iar dr. Valeriu Gavrilovici, pe funcția de șef Secție Chirurgie generală.

„La începutul mandatului, actuala echipă și-a exprimat intenția de a lucra împreună până la revenirea la normal a activității medicale la Spitalul Județean. Acest lucru se întâmplă deja, de la 1 iunie s-a reluat activitatea medicală pentru tratarea pacienților cu patologii non-COVID, iar de la 1 iulie se va relua acordarea de servicii medicale pacienților în cadrul ambulatoriului”, a mai spus președintele CJ Suceava. De asemenea, el a reiterat că de la 1 iulie, pacienții se vor putea trata la ambulatoriul spitalului, care până acum a oferit servicii medicale doar prin telemedicină. „Este organizat un triaj epidemiologic riguros, cu folosirea celor trei puncte acces. Astfel, vor putea fi asigurate servicii medicale, cu programare, pentru 84 adulți și 42 copii, urmând ca toate detaliile privind procedura programărilor să fie stabilită în prima ședință a Consiliului Medical”, a conchis Gheorghe Flutur. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …