Wednesday , April 24 2024

Două noi programe de studii universitare, la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri Suceava

Pe final de an, Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a aprobat inițierea a două noi programe de studii, ambele în cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri. Potrivit hotărârii Senatului USV din data de 16 decembrie, a fost aprobată inițierea de principiu a unui nou program de studii universitare de licență, denumit Matematică-Informatică, dar și a unui program de studii universitare de masterat, Digitalizare și Data Science.

În aceeași ședință de Senat, a fost aprobată și renunțarea la două programe de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Istorie și Geografie. Este vorba despre Studii europene și Tradiții și inovație în turismul cultural și religios, fiecare program având o durată de doi ani, în domeniul Istorie.

Amintim că în ultimii ani oferta de școlarizare a USV a fost modificată de mai multe ori, în special prin introducerea de programe noi, atât la licență, cât și la masterat, cu precădere la facultățile de Inginerie Electrică și Inginerie Mecanică, dar și în cadrul Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană.

La concursul de admitere din acest an la USV, cele mai populare programe de licență, care au atras un număr mare de studenți, au fost Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Psihologie, Asistență medicală generală, Educație fizică și sportivă, Poliție locală, Contabilitate și informatică de gestiune, Drept, Kinetoterapie și motricitate specială, Calculatoare și Asistență Socială. La studiile de masterat, specializările care s-au bucurat de cea mai mare adresabilitate au fost Drept penal și criminalistică, Limbă și comunicare, Managementul instituțiilor educaționale și Management și administrație europeană. (O. NUȚU)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …