Thursday , March 28 2024

Peste două milioane de euro investite în modernizarea Colegiului „Petru Rareș”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat în cadrul conferinței de presă de miercuri că a fost aprobat proiectul cu finanțare europeană „Construire corp clădire cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu” la Colegiul Național „Petru Rareș”.

Valoarea proiectului european este de 6.262.315,03 lei, din care valoare eligibilă 5.003.734,19 lei.

„Totodată este în curs de finalizare proiectul finanțat cu fonduri proprii și atrase de la primărie „Centru documentare – informare”, pe care vrem să îl finalizăm și să îl dăm în funcțiune până la 01.09.2021. Valoarea acestui centru este de 4.870.015 lei. Gradul fizic de execuție acestei investiții este de 78,6%. Cu aceste două proiecte de investiții în valoare de 11.132.330 lei (aproximativ 2.270.000 euro), Colegiul Național Petru Rareș va dispune de 6 săli de clasă noi, spații expoziționale, spații pentru documentare – pedagogică modernizate și de o clădire cu o arhitectură deosebită. Municipalitatea suceveană sprijină performanța școlară prin realizarea unei infrastructuri școlare corespunzătoare!”, a explicat Ion Lungu. (D.P.)

 

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …