Friday , April 12 2024

Două eleve de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, calificate la etapa națională a concursului ”National Public Speaking Competition in English”

 Giulia Chiriac, clasa a XI-a A – prof. îndrumător Dana Postolache, a obținut premiul I la etapa regională, cu punctajul maxim de 100 puncte. Ioana Covaliu, clasa a XI-a E – profesori îndrumători Nicoleta Andronachi și Mihaela Fodor, s-a calificat la etapa națională cu un punctaj de 99 puncte și a obținut premiul al II-lea la etapa regională.

Giulia Chiriac

Faza regională a concursului ”National Public Speaking Competition in English”, organizat de The English Speaking Union Romania, a avut loc sâmbătă, 24 februarie, la Piatra Neamț. Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava a fost reprezentat de nouă elevi, care au obținut punctaje foarte mari, iar două eleve s-au calificat la etapa națională (faza semifinale).

Giulia Chiriac, clasa a XI-a A – prof. îndrumător Dana Postolache, a obținut premiul I la etapa regională, cu punctajul maxim de 100 puncte. Profesorii elevei spun că ”performanța Giuliei de la Piatra Neamț nu este nici întâmplătoare, nici surprinzătoare pentru cei care o cunosc. Stăpânește limba engleză ca pe a doua limba maternă, căci a studiat școala primară în limba engleză. Ar fi putut lejer să aleagă o clasă bilingvă de limba engleză și ar fi putut face performanță cu efort minim. Dar nu îi stă în caracter să fugă de efort. Giulia a ales o clasă bilingvă de limba franceză – ca să aibă ocazia să învețe și o altă limbă, după cum singură a mărturisit. și să nu credeți că, dacă acum studiază oficial engleza ca limba II, nu se străduie să se autodepășească: în clasa a IX-a a mers la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, iar acum, iată, s-a clasat pe locul I la etapa regională a Concursului ESU National Public Speaking Competition. Sperăm că va avea un rezultat frumos și la semifinalele de la Bucuresti, din 9 martie, și la examenul Cambridge pe care îl va susține la sfârșitul anului”.

Ioana Covaliu

Ioana Covaliu, clasa a XI-a E – profesori îndrumători Nicoleta Andronachi și Mihaela Fodor, s-a calificat la etapa națională cu un punctaj de 99 puncte și a obținut premiul al II-lea la etapa regională. Profesorii săi spun că eleva este o ”prezență constantă la concursurile de discurs public și de dezbateri și a renunțat anul acesta la olimpiada de limba engleză spre a se pregăti în schimb pentru concursul de Public Speaking, organizat de English Speaking Union. După ce la faza județeană obține 100 de puncte, Ioana nu se dezminte și, la faza regională, prezintă un discurs de 99 puncte, asigurându-și premiul al doilea și calificarea în semifinalele de la București. Inteligentă și activă, Ioana debordează un aer intelectual rafinat. Exprimarea elegantă, precum și profunzimea ideilor o ajută să abordeze teme de discuție complexe, transmițând cu ușurință și naturalețe, într-o engleză impecabilă, mesaje coerente și sofisticate. În timpul orelor, Ioana este deschisă dialogului, iar răspunsurile ei dovedesc, pe lângă o profunzime rafinată în gândire și cunoștințe generale bogate, multă creativitate și imaginație.

Participarea la Concursul de Discurs Public în limba engleză și mai ales calificarea în Semifinală vin doar ca un corolar ce confirmă valoarea intelectuală a Ioanei. De altfel, Ioana este un debater redutabil, ce a participat la numeroase concursuri naționale sau activități de debate, pe care le desfășoară în timpul ei liber”. (O. N.)

Vezi si

Cursuri gratuite de educație financiară pentru Elevii Colegiului ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Elevii Colegiului ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului au participat, în perioada 28 martie-4 aprilie a.c., …