Saturday , April 20 2024

Două avioane n-au putut aterizat la Iaşi din cauza ceţii, fiind dirijate spre aeroportul Sucevei

ceata

 

Din cauza vizibilităţii scăzute de pe aeroportul de la Iaşi, două curse care trebuiau să aterizeze în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 Ianuarie a.c. au fost dirijate pe aeroportul de la Suceava. Este vorba despre o cursă externă, din Italia, a companiei Blue Air şi o cursă internă de la Bucureşti, a companiei TAROM.

Prima este cursa cu destinaţia Torino – Iaşi efectuată de un Boeing 737 ca a aterizat pe aeroportul de la Suceava pe data de 21 ianuarie, la ora 00:04 cu un număr de 67 de pasageri. Avionul a decolat apoi spre Iaşi la ora 11:16 fără niciun pasager la bord, aceştia optând pentru alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie.

A doua este cursa Otopeni – Iaşi, efectuată cu un ATR45 al companiei TAROM şi care a aterizat la Suceava, din aceleaşi condiţii ca şi cursa Blue-Air de la Torino, în data de 21 Ianuarie, la ora 01:37, având 42 de pasageri. Spre deosebire de prima cursă care a decolat la Iaşi cu zero pasageri la bord, aceasta din urmă a decolat de la Suceava la Iaşi după aproximativ nouă ore, având însă 43 de pasageri la bord. (D.P.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …