Monday , May 13 2024

Dosar penal pentru un tânăr din Zvoriștea care a prezentat polițiștilor un permis ucrainean, presupus a fi fals

Polițiștii din Adâncata au fost sesizați luni, 4 mai, în jurul orei 09.30, cu privire la faptul că la punctul fix DN 29 Călugăreni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică au identificat în trafic un autoturism al cărui conducător a prezentat un permis emis de autoritățile ucrainene, care este posibil să fie fals.

Agentul din cadrul punctului fix a oprit la ora 08.00, pentru control, un autoturism Audi care circula pe DN 29 Călugăreni, din direcția Zvoriștea spre Suceava, condus de Sorin S., de 24 de ani, din comuna Zvoriștea.

Cu ocazia controlului acesta a prezentat o adeverință permanentă valabilă, din care reiese faptul că este angajat în cadrul societății „II SFETCU”.

Şoferul a prezentat la control și documentele sale și ale autoturismului condus, prezentând un permis de conducere emis de autoritățile ucrainene la data de 19.07.2016.

Din verificările efectuate de polițiști rezultă că tânărul de 24 de ani posedă pașaport în uz, emis la data de 23.01.2018 și nu posedă permis de conducere emis de autoritățile române.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis”,  „fals material în înscrisuri oficiale”, „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”. (O.S.)

Vezi si

Băiat de 8 ani, rănit ușor de o mașină, după ce, în toiul nopții, a încercat să traverseze o stradă din Cajvana

Duminică seara, în jurul orei 23.40, C. Costel, de 21 ani, din Cajvana,  a condus …