Sunday , April 28 2024

Doliu local declarat la Rădăuți după ce patru membri ai Ansamblului “Florile Bucovinei” au murit în accidentul cumplit de la Dorna Candrenilor

Primăria Municipiului Rădăuți împărtășește vestea tragică prin care patru dansatori ai Ansamblului “Florile Bucovinei” din Rădăuți și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, în dimineața zilei de 21 august 2023: Robert Ionel Mafteian (20 de ani), Maria Balan (26 de ani), Ioana Tiperciuc (18 ani) și Andrei Pintilescu (31 de ani).


”Acești artiști talentați și dedicați urmau să ne încânte cu dansul lor la cea de-a 40-a ediție a Târgului Olarilor “Ochiul de păun”, din Rădăuți”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria rădăuțeană.

Consiliul Local Rădăuți, alături de primarul Bogdan-Andrei Loghin au luat decizia de a declara doliu local, în semn de respect și  solidaritate față de familiile greu încercate in aceste momente dificile.
Astfel, întreaga comunitate se unește într-un moment de profundă tristețe și suferință alături de familiile celor care ne-au părăsit prematur.

„Suntem alături de voi cu gândurile și inimile noastre și vă transmitem sincere condoleanțe. În aceste momente dificile, sperăm ca familiile celor 4 să găsească puterea să treacă peste această pierdere imensă. De asemenea, în semn de respect față de tragedia care a zdruncinat comunitatea noastră, vom renunța la momentele artistice și concertele dedicate Târgului Olarilor, ediția 2023, iar tiribombele care vor participa la târg o vor face fără muzică ambientală, Târgul Olarilor desfășurându-se în liniștea impusă de tristul eveniment”, a mai precizat primarul Bogdan Loghin.
Concertele vor fi reprogramate, mai asigură primarul din Rădăuți.

”În acest fel, dorim să aducem un ultim omagiu și să onorăm memoria celor care au adus atâta bucurie comunității noastre și, nu în ultimul rând, Bucovinei!”, a transmis Primăria Rădăuți.

AICI, detalii despre teribilul accident în care și-au găsit sfârșitul cei patru 

Municipiul Rădăuți va găzdui o nouă ediție a Târgului Olarilor „Ochiul de Păun” , eveniment ajuns la ediția cu numărul 40,   în perioada 25 – 27 august 2023. (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …