Sunday , April 28 2024

 Doi tineri au ajuns la spital după ce s-au cicocnit cu bicicletele în pădurea Zamca

Duminică, la ora 17:50, Pololiția Municipiului Suceava a fost sesizată telefonic de către personalul din cadrul UPU Suceava cu privire la faptul că la unitatea medicală au fost aduse două persoane cu multiple traumatisme produse prin cădere de pe bicicletă.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că T.D., în vârstă de 17 ani, și I.V (18 ani), ambii din municipiul Suceava,  în timp ce se aflau în pădurea Zamca, parcurgând un traseu cu biciclete de tip mountain bike, fiecare separat, la un moment dat aceștia s-au intersectat, lovindu-se unul de celălalt, provocându-și leziuni. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care le-a acordat primele îngrijiri, după care au fost transportați la unitatea medicală, pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticați preliminar cu sindrom confuzional amnezie retrogradă, contuzie toraco-abdominală, policontuzii prin cădere de pe bicicletă.

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …