Sunday , April 28 2024

Doi ticăloși care au abandonat un câine și doi pisoi, amendați cu 8.000 de lei (VIDEO)

Luni, 28 august, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au aplicat două amenzi, în valoare totală de 8.000 lei, pentru ”abandonarea unui animal a cărei existență depinde de îngrijirea omului”.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în cadrul unor sesizări înregistrate la nivelul structurii, aceștia au identificat un bărbat din județul Botoșani, care la data de 23 august 2023 a abandonat un câine pe raza localității Dumbrăveni, județul Suceava, botoșăneanul fiind amendat cu  5.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor – republicată.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate și vizualizării unor materiale video, polițiștii s-au autosesizat și au constatat faptul că, la data de 22 august 2023, ora 10:57, un bărbat a abandonat un sac de culoare neagră ce conținea doi pui de pisică, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția cetățenilor că abandonul oricărui animal, a cărei existență depinde de îngrijirea omului, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 12.000 lei conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor – republicată.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13^2 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora, iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționeză contravențional cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei conform art. 14 alin (1) lit b) din același act normativ. (O.S.)

Vezi si

O mașină a luat foc pe centura Sucevei (FOTO, VIDEO)

Duminică, în jurul orei 10.30, un autoturism a luat foc pe  centura ocolitoare a municipiului …