Thursday , April 18 2024

Doi șoferi băuți, prinși de polițiști după urmăriri în toiul nopții, la Dumbrăveni și la Rădăuți

Sâmbătă, 9 octombrie, la ora 00.45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Salcea, fiind pe raza localității Dumbrăveni, au observat faptul că pe DJ 208 B, se deplasează pe direcția dinspre comuna Verești către comuna Dumbrăveni și au efectuat semnalul regulamentar de oprire. Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, însă conducătorul auto nu s-a conformat, a mărit viteza de deplasare încercând să fugă, cu scopul de a se sustrage controlului. Polițiștii au trecut la urmărirea autoutilitarei, vehiculul în cauză fiind urmărit pe  o distanță de aproximativ 800 metri, fiind blocat în dreptul unui imobil din comuna Dumbrăveni.

La volanul autoutilitarei a fost găsit un bărbat în vârstă de 27 ani, din comuna Verești. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost amendat cu 580 lei, întrucât nu a respectat indicațiile și dispozițiile polițistului rutier de a opri și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice. De asemenea, bărbatul din Verești a primit și o amendă de 870 lei, întrucât nu a avut permisul de conducere și cartea de identitate asupra sa.  S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Tot pe 9 octombrie, la ora 02.50, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Rădăuți, a observat ieșind de pe str. Cuza Vodă, un autoturism, care la vederea echipajului de poliție, a mărit viteza de deplasare. Mașina a fost urmărită pe străzile Ştefan cel Mare și Iraclie Porumbescu, unde a și fost blocată de polițiști.

La volan se afla un bărbat de 34 ani, din municipiul Rădăuți, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …