Tuesday , April 16 2024

Doi silvicultori suceveni, prezenţi la întâlnirea anuală a Consiliului European al Forestierilor

directia silvica


In intervalul 15 – 17 aprilie a.c., doi silvicultori suceveni au participat la Forumul Mondial al Pădurii – UNFF, organizat de Organizaţia Naţiunilor Unite în acest an în Turcia, la Istambul. Inginerii silvici Ionuţ Abutnăriţei şi Victor Popescu au luat parte, în cadrul acestui forum, la întâlnirea anuală a Consiliului European al Forestierilor, în cdarul căruia s-au întâlnit organizaţii sindicale şi profesioane, instituţii de învăţământ şi cercetare în domeniul silviculturii. La întâlnirea de la Istambul au participat reprezentanţi din 12 ţări europene. “Scopul conferinţei europene a fost semnarea unei declaraţii a organizaţiilor silvice membre ale Consiliului European al Forestierilor, ce a fost transmisă către Organizaţia Naţiunilor Unite, în care s-a arătat importanţa profesiunii de silvicultor şi condiţiile sociale şi profesionale în care îşi desfăşoară activitatea aceştia, în cadrul general al presiunilor venite, pe de o parte din interesul crescut în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a pădurilor, factor de mediu şi pe de altă parte presiunea venită dinspre zona economică, cu interesele proprii în valorificarea masei lemnoase”, a explicat inginerul silvic Ionuţ Abutnăriţei, şeful Ocolului Silvic Vatra Dornei. “Consiliul European al Forestierilor a fost constituit ca urmare a iniţiativei Confederaţiei Consilva, sub această egidă fiind organizate în ultimii trei ani întâlniri, seminarii, competiţii sportive ale sindicatelor implicate”, a declarat inginerul Cezar Straton, liderul sindicatului Silvicultorul Suceava, prim vicepreşedinte al Confederaţiei Consilva.
Directorul Direcţiei Silvice Suceava, inginerul Sorin Ciobanu a arătat că apreciază drept firească şi benefică participarea silvicultorilor suceveni la această prestigioasă întâlnire internaţională a lucrătorilor din domeniul silvic sucevean, prin prisma tradiţiei silvice din Suceava şi Bucovina. (N.R.)
 

Vezi si

Noi transporturi ilegale de lemn depistate de polițiștii suceveni  

Luni dimineață, la orele 04.45, patrula auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, a oprit …