Thursday , April 25 2024

Doi pacienți cu COVID au murit în ultimele 24 de ore în județul Suceava. 315 cazuri active, 13 bolnavi la ATI

În județul Suceava numărul cazurilor active de COVID a scăzut sâmbătă, 4 decembrie, la 315, în evoluție în 80 de localități. Scade și numărul bolnavilor de COVID internați la 106, dintre aceștia 13 fiind la ATI. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2 decese la pacienți cu COVID, anunță Prefectura după centralizarea datelor la nivel județean.

Astăzi, 04.12.2021, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 155633 de persoane vaccinate, din care 106600 persoane cu rapel și 27473 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 03 decembrie a.c., s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 875 persoane, din care 323 persoane cu prima doză.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 8 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 17 persoane. În aceeași perioadă de referință au decedat 2 persoane ca urmare a infecției cu Covid – 19.

Din totalul celor 514 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 37 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 24 pacienți sunt în zona tampon și 453 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 37 pacienți diagnosticați Covid-19:

10 prezintă forme medii ale bolii;

18 prezintă forme severe;

9 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 3 pacienți ventilați non – invaziv, 1 pacient intubat).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 407 paturi libere, din care 103 pentru pacienți Covid-19, 289 în sectorul non-Covid, 15 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 5 paturi pentru pacienți Covid, sunt 24 ventilatoare libere, din care 10 pentru pacienții Covid-19 și 14 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 30 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (27 persoane cu forme medii și 3 persoane cu forme critice), 21 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 259 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 3 pacienți, fiind disponibile 9 paturi pentru pacienți Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 pacienți cu forme medii, 1 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 27 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 4 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (1 pacient cu forme ușoare și 3 pacienți cu forme medii),  persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 16 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret nu sunt internați pacienți diagnosticat cu Covid-19, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (19 cu forme medii, 6 cu forme grave), 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 23 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 7 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (6 cu forme medii, 1 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 24 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid este internat 1 pacient, fiind disponibil 1 pat.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 106 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 50.

La nivelul județului sunt disponibile 467 locuri libere Covid și 61 locuri pentru zona tampon.

  Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 429967, în ultimele 24 de ore fiind testate 808 persoane.

Sâmbătă se află în carantină 3217 persoane, 297 intrate în ultimele 24 de ore.

De asemenea, în izolare, în afara celor aflate în spital se află 330 persoane, din care 18 intrate în ultimele 24 de ore.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 34 au 0 cazuri, 29 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 13 au sub zece cazuri în evoluție iar 4 au peste zece cazuri în evoluție.

 

 

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …