Thursday , April 18 2024

Doi flăcăi din Bălcăuți și amica lor de 18 ani, șoferiță de o săptămână, amendați cu 3.480 de lei după ce au făcut circ cu un BMW prin Suceava

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier s-au autosesizat  în urma unui eveniment prezentat în mediul online la data 19 mai 2023, când a fost distribuit un clip video în care un autoturism BMW se deplasa pe Calea Unirii, din Suceava, din direcția centru către Burdujeni, pasagerii acestuia fiind ieșiți cu partea superioară a corpului pe geamurile autoturismului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat atât persoana care a condus vehiculul, cât și pasagerii. S-a stabilit că autoturismul a fost condus de către o tânără de doar 18 ani domicilată în Bălcăuți și care abia a dobândit permisul de conducere la data de 12 mai 2023. Pentru abaterile rutiere săvârșite, tânăra conducătoare auto a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum de 1.160 lei.

De asemenea, s-a stabilit că cei doi pasageri care au ieșit cu partea superioară a corpului pe geamurile autoturismului sunt doi tineri de 19 și respectiv 21 de ani, ambii din comuna Bălcăuți.

Totodată, s-a stabilit că autoturismul aparține tânărului de 19 ani, vehicului prezentând montate ilegal folii pe sistemele de semnalizare, dar și anvelope neconforme ca dimensiune.

Pentru abaterile rutiere săvârșite ca pasager al vehiculului, dar și pentru deficiențele autoturismului, polițiștii l-au sancționat pe tânărul de 19 ani cu amenzi în valoare de 1.885 lei. Totodată, polițiștii au dispus și reținerea certificatului de înmatriculare a vehiculului.

Și celălalt pasager în vârstă de 21 ani domiciliat în Bălcăuți a fost sancționat contravențional pentru abaterile rutiere și neportul centurii de siguranță cu amendă cuantum de 435 lei.

În total, polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de 3480 lei și au dispus reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului.

„Precizăm încă o dată că scopul dispunerii măsurilor sancționatorii în aceste cazuri promovate în mediul on-line este unul principal preventiv, de responsabilizare și conștientizare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și evitării tragediilor rutiere. Recomandăm și părinților să poarte discuții cu adolsecenții sau chiar cu copiii majori pentru responsabilizarea acestora indiferent de calitatea de participanți la trafic. Reamintim și faptul că și în acest an, trendul accidentelor rutiere gave la nivelul județului nostru este descendent, acest lucru datorându-se și măsurilor ferme dispuse de polițiști.

În acest sens, atragem atenția tuturor celor pretabili sau predispuși la încălcarea legislației rutiere că polițiștii vor dispune în continuare măsuri din cele mai ferme în cazul abaterilor care pun în pericol siguranța rutieră, comportamentele de tip teribilist nefiind tolerate”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …