Saturday , April 20 2024

Doi copii au ajuns la spital după ce s-au prăbuşit cu o schelă, în curtea Scolii 10, din Burdujeni

urgente [800x600]

Doi elevi de la Scoala 10 din Burdujeni au ajuns aseară la spital după ce schela  pe care se urcaseră, lăsată de constructori pe terenul de sport al unităţii de învăţământ, s-a răsturnat. Băieţii se urcaseră pe schelă să culeagă dude, dar doi colegi de-ai lor s-au apucat să zgâlţâie schela până când aceasta s-a prăbuşit. Cei doi elevi, unul de 11 şi celălalt de 14 ani, au ajuns la spital cu mai multe răni, însă, conform primelor estimeră ale medicilor, viaţa nu pare să le fie pusă în pericol 
Doi copii, unul de 11 şi celălalt de 14 ani, elevi la Scoala Generală 10 din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava au fost la un pas de a-şi pierde viaţa după ce, jucându-se în curtea şcolii, ieri seară, au decis să se urce pe o schelă pe roţi, lăsată în incintă de lucrătorii care reparau gardul terenului de sport. Cu gândul să folosească schela pentru a culege dude din arborele situat în apropierea schelei, cei doi s-au urcat pe aceasta până la o înăltime de aproximativ trei metri. Au fost urmaţi de un alt coleg care nu a apucat să se urce prea sus, pentru că alţi doi camarazi de joacă, fără a conştientiza ceea ce fac, au început să zgâlţâie schela. Copilul care a urcat ultimul a reuşit să scape nevătămat când schela s-a prăbuşit însă ceilalţi doi, care erau la o înălţime de circa trei metri au suferit leziuni serioase atunci când au căzut la pământ.
Băieţii de 11, respectiv 14 ani, s-au ales cu mai multe leziuni  în urma prăbuşirii de pe schelă şi au fost transportaţi cu ambulanţa la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Aici au fost preluaţi de medici în jurul orei 20.00, urmând a fi supuşi investigaţiilor de specialitate. Doctorul Tiberius Brădăţan, directorul medical al Spitalului Judeţean a declarat aseară că leziunile vizibile şi durerile pe care cei doi copii, amândoi conştienţi, le acuzau, nu păreau a fi de natură să le pună viaţa în pericol. Cei doi băieţi au rămas internaţi pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii au iniţiat o anchetă, pentru a se stabili circumstanţele exacte în care s-a petrecut incidentul. De menţionat că terenul de sport al Scolii Generale 10 din cartierul Burdujeni este locul predilect de joacă pentru copiii din zonă, chiar şi părinţii preferând să-i lase să se joace după amiaza în acel perimetru, considerându-l mai sigur decât străzile cartierului ori spaţiile dintre blocuri. (Neculai ROSCA)
 

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …