Thursday , March 28 2024

Doi cai salvați de polițiști, cu sprijinul voluntarilor de la „Casa lui Patrocle”. Cruzimea față de animale se pedepsește cu închisoarea!  

Polițiștii suceveni au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “rele tratamente și cruzimi aplicate animalelor“, continuând cercetările în două cauze înregistrate pe raza comunelor Dumbrăveni și Bălăceana. Două cabaline au fost ridicate de polițiști cu sprijinul medicilor vetereniari și voluntarilor de la Asociația Casa lui Patrocle de la persoane care le-au suspus cruzimilor și violențelor, animalele fiind conduse într-un centru specializat unde vor primi tratament medical și hrană.

 

“După ce în săptămânile trecute polițiștii au intervenit în mai multe cazuri de cruzimi asupra unor animale, sesizate prin mijloace directe sau prin mass-media, în cursul zilei de marți, alături de voluntarii inimoși de la ,,Casa lui Patrocle” am salvat două cabaline, fiind identificate resorturi și proceduri care au permis preluarea acestora și conducerea într-un loc sigur, unde au șansa la o existență normală.

De asemenea, polițiștii au identificat și pe cei suspectați de faptele de cruzime, fiind întocmite dosare penale, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsuri procedurale prin unitățile de parchet competente”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Astfel, la data de 08.06.2020, având în vedere imaginile apărute în spațiul public, respectiv pe o rețea de socializare, din conținutul cărora se observă că un bărbat care lovește în mod repetat cu un obiect contondent un cal ce este înhămat la o căruță, la nivelul Poliției Orașului Salcea s-a constituit echipa operativă în vederea identificării acestuia și tragerii la răspundere penală.

Cu sprijinul președintelui Asociației „Casa lui Patrocle” – Roxana Ciornei – și urmare a desfășurării activităților investigative, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat de 28 ani, din comuna Dumbrăveni. Polițiștii s-au deplasat la locuința acestuia unde a fost identificată și cabalina prezentând răni vizibile. În vederea examinării s-a solicitat sprijinul Direcției Sanitar Veterinare la fața locului asigurându-se prezența medicului din cadrul acestei instituții și a medicului din cadrul circumscripției sanitar-veterinare Dumbrăveni. În urma examinării medicale a cabalinei s-a constatat că aceasta prezenta leziuni la nivelul picioarele din spate, motiv pentru care animalul a fost preluat cu o autoutilitară specializată de către Asociația „Casa lui Patrocle” și transportată la un centru de îngrijire. De asemenea, cabalina a fost examinată cu cititorul de microcipuri constatându-se că nu este cipată. La locuința bărbatului de 28 de ani au mai fost identificate 6 cabaline, toate fără cip, urmând a fi efectuate verificări pentru a se stabili proveniența acestora și legalitatea deținerii.  În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii “rele tratamente și cruzime aplicate animalelor “ faptă prev. și ped.  art. 6 alin.2 lit. k) și j) din Legea 205/2004.

Tot marți, 8 iunie, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Şcheia au intervenit la un caz  de pe raza comunei Bălăceana, unde o persoană și-a bătut calul după care l-a lăsat în șanț cu tot cu căruță.

S-a stabilit că în ziua respectivă, în jurul orelor 20.00, un tânăr de 21 ani, din Berchișești, se deplasa cu atelajul hipo tras de un cal pe raza satului Bălăceana iar în dreptul unui imobil, calul a intrat într-un șanț de pe partea dreaptă a sensului de mers, șanț adânc de aproximativ un metru. Căruțașul a luat biciul și a început să lovească violent calul peste spate pentru a scoate căruța din șanț, dar văzând că nu poate să iasă din șanț a lăsat calul cu căruța acolo și s-a deplasat pe jos spre centrul satului Bălăceana. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, calul prezenta excoriații pe spate și șchiopăta. Au fost identificați doi martori care au relatat agresiunea.

Polițiștii, împreună cu președintele Asociației „Casa lui Patrocle” au contactat medicul veterinar ce are competență pe raza comunei Bălăceana, ulterior cabalina a fiind preluată de către Protecția animalelor și transportată la un adăpost pentru animale unde va rămâne până la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii au întocmit tânărului de 21 de ani un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “rele tratamente și cruzime aplicate animalelor “ faptă prev. și ped.  art. 6 alin.2 lit. k) și j) din Legea 205/2004.

Polițiștii reamintesc că în conformitate cu Legea 205/2004 privind protecția  animalelor deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora  X Jurisprudenta  un adăpost corespunzător; hrană și apă suficiente; posibilitatea de mișcare suficientă; îngrijire și atenție;asistență medicală. Deținătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi. Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical.

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …