Saturday , April 20 2024

Doi ani de închisoare pentru un şofer băut ce a produs un accident mortal la Siret

Un tânăr, cu o alcoolemie de 1,02 mg/l, a izbit violent cu maşina un stâlp din beton, rupându-l. In urma impactului deosebit de puternic, un pasager aflat în maşina sa a decedat. Soferul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare

 

sentina

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe inculpatul Ioan Muha, de 28 de ani, din oraşul Siret, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Individul a fost introdus în Penitenciarul Botoşani.

La data de 21 mai 2016, în jurul orei 16.30, Ioan Muha, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe strada Laţcu Vodă din localitate, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în coliziune cu balustrada unui pod şi ulterior a lovit cu partea laterală dreapta într-un stâlp de la reţeaua de alimentare cu energie electrică a oraşului. In urma impactului, stâlpul din beton a fost rupt, iar Dumitru Duduţă, de 54 de ani, din localitate, pasager în maşină, a suferit leziuni grave şi ulterior, la spital, a decedat. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit în urma unui accident rutier produs pe raza cartierului Mănăstioara, din oraşul Siret. La faţa locului, un autoturism a intrat în coliziune cu balustrada unui pod, după care a lovit cu partea laterală dreaptă un stâlp din beton, rupându-l. În urma accidentului, au rezultat două victime, I.M. (27 ani – şofer) şi D.D. (54 ani – pasager), ultimul fiind în stare de inconştienţă”, a declarat la vremea respectivă purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, sublocotenentul Alin Găleată.

Pompierii au luat măsurile specifice de siguranţă – au deconectat bornele de la bateria de acumulatori şi au verificat scurgerile de lichide inflamabile. Concomitent, au extras victima inconştientă din autoturism şi au predat-o echipajului SAJ, care a transportat-o la spital. Din nefericire, bărbatul avea leziuni foarte grave şi ulterior a decedat.

Ioan Muha a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava, urmând ca la expirarea ordonanţei de reţinere să fie luate măsuri procedurale.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv şi pe inculpatul Ioan – Alexandru Ilisei, de 20 de ani, din satul Brăieşti, comuna Cornu Luncii, la un an şi patru luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „ucidere din culpă”. (Dănuţ ZUZEAC)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …