Monday , March 4 2024

Distincția ”Crucea Patriarhală”, oferită de Preafericitul Patriarh Daniel lui Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava

De asemenea, în cadrul festivităților care au loc la Palatul Dornelor, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a primit din partea Preafericitului Părinte ordinul ”Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”, pentru activitatea deosebită în susținerea și promovarea credinței creștin-ortodoxe, a filantropiei, a pelerinajelor, a culturii românești, a vieții parohiale și a vieții monahale.
Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, a primit distincția ”Crucea Maria Brâncoveanu”, inginerul Ciprian Muscă a primit ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus” (pentru mireni), iar pr. Viorel Ilișoi a primit ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus” (pentru clerici).
De asemenea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Arhiepiscop Calinic, 22 persoane care s-au implicat în salvarea și restaurarea Palatului Dornelor au primit  Ordinul ”Crucea Bucovinei”. (O.S.)

Vezi si

Primarul Lungu a participat la “Balul Mărțișorului”, organizat de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava (FOTO)

Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava, al cărui președinte este Vasile Palaghiu, Cetățean de Onoare …