Monday , March 4 2024

Dispozitiv de neuro-monitorizare intraoperatorie, unic în Moldova, utilizat în premieră la Spitalul Clinic Județean Suceava

În cursul săptămânii trecute, la Spitalul Județean Clinic de Urgență  Suceava (SCJU) a fost efectuată o operație de paratiroidectomie totală la un pacient cu hiperparatiroidism secundar, fiind utilizat în premieră dispozitivul de neuro-monitorizare intraoperatorie.

”În cadrul ariei de intervenții chirurgicale efectuate în secția de chirurgie generală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava se regăsește chirurgia glandei tiroide și a glandelor paratiroide. Conform statisticilor, incidența afecțiunilor tiroidiene este în creștere, intervențiile chirurgicale fiind indicate în cazul  unor hipertiroidii, gușilor nodulare și cancerului tiroidian. În ceea ce privește glandele paratiroide, chirurgia reprezintă soluția în cazul adenoamelor paratiroidiene și a hiperparatiroidismului secundar din cadrul insuficentei renale cronice. Una din complicațiile de temut ale acestor intervenții chirurgicale o reprezintă lezarea nervilor laringei recurenți, complicație care va putea fi prevenită prin utilizarea dispozitivului de neuro-monitorizare intraoperatorie”, au explicat specialiștii din cadrul SCJU.

Echipa medicala a fost formata din dr. Petru Velnic și dr.  Lucian Leneschi  – medici primari chirurgie generala și dr. Alina Buciu medic primar ATI.

Interventia a decurs fara incidente, nu au fost înregistrate complicații postoperatorii, pacientul fiind externat vindecat chirurgical.

”Având că obiective creșterea continuă a calității actului medical, în paralel cu siguranța și confortul pacientului, Spitalul Clinic Județean Suceava a achiziționat din fonduri proprii acest dispozitiv, unic în Moldova, avantajele constând în: facilitarea localizării și identificării nervilor recurenți, expunerea și disecția acestora, precum și semnalarea unor eventuale leziuni.

Ținem pasul cu evoluția și progresul medicinei, ridicăm ștacheta calității actului medical și mai sus, în raport cu statutul de Spital Clinic de interes regional”, se arată într-un comunicat transmis de conducerea SCJU Suceava. (O.S.)

Vezi si

Primarul Lungu a participat la “Balul Mărțișorului”, organizat de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava (FOTO)

Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava, al cărui președinte este Vasile Palaghiu, Cetățean de Onoare …