Friday , April 26 2024

 Discuții între oficialități sucevene și cele din orașul austriac Graz cu privire la deschiderea unei curse aeriene

Gheorghe Flutur și Ioan Măriuța, directorul Aeroportului Suceava, pe aeroportul din Graz

“În perioada următoare se vor perfecta o serie de documente astfel încât să se deschidă această cursă aeriană între Buco­vina și Stiria”, a anunțat președintele Consi­liului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în urma unei vizite în landul austriac Steirmark.

De altfel, președintele CJ Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, împreună cu directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța și cu directorul adjunct, Cristian Cocuz, au avut discuții la Aeroportul din Graz în vederea găsirii de soluții pentru deschiderii unei curse Suceava-Graz.„Nu poate fi o simplă coincidență faptul că, în timp ce discutam despre găsirea de soluții pentru deschiderea cursei Suceava-Graz, am primit vestea deschiderii cursei Suceava-Memmingen”, a precizat Gheorghe Flutur. Şeful administrației județene sucevene a adăugat că a discutat cu directorul Aeroportului din Graz, Gerhard Widmann, întâlnire la care a participat și un reprezentant al comunității românești din Graz care numără peste 2000 de bucovineni. „Am făcut un apel și sucevenilor din Graz să sprijine autoritățile sucevene prin solicitări către ope­ratori aerieni pentru a susține nevoia unei curse aeriene între Graz și Suceava”, a spus Gheorghe Flutur. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …