Thursday , March 28 2024

Directorul medical şi directorul de îngrijiri de la Spitalul Judeţean Suceava şi-au dat demisiile

Directorul medical Mircea Macovei și directorul de îngrijiri Doina Chirap și-au dat demisiile din funcțiile deținute la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, a anunțat vineri Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Fosta conducere a Spitalului Judetean Suceava: Doina Chirap (director de ingrijiri medicale), managerul Vasile Rimbu (in centru) si Mircea Macovei (director medical)

„Stabilisem cu dânsul (Mircea Macovei-n.r.) de mult treaba asta. Şi cu dânsul şi cu doamna directoare de îngrirjiri (Doina Chirap-n.r.). E vorba de o chestie elementară de bun simţ. Când trebuie să conduci o instituţie care nu te vrea, trebuie să te retragi. Au cerut încetarea contractului de administrare, ca membri ai Comitetului Director, pentru că demisia nu e permisă acum. Se întorc pe funcţiile de unde au venit şi o să muncească acolo, conform pregătirii. Stabilisem cu dânşii de mult treaba asta. Sunt specialişti foarte buni, muncesc acolo, dar nu mai conduc. Nu asta ne deranja pe noi, că au condus cum nu trebuie?”, a declarat, pentru Mediafax, Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, în şedinţa de Guvern că nu va accepta ca Mircea Macovei să revină la Spitalul din Suceava ca director medical, după ce acesta a fost acuzat că a chemat medicii în masă la spital, indiferent dacă erau sau nu infectaţi.

„Vă transmit foarte clar. Nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava, doctorul Macovei. Aveţi în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă, aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare v-o spun limpede. Nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă de manager al spitalului”, a spus Orban.

Directorul medical al Spitalului Judeţean din Suceava, Mircea Macovei, s-a întors joi la serviciu, după ce a fost retestat pentru coronavirus, iar testul a fost negativ.

Doctorul Mircea Macovei este acuzat că a chemat medicii în masă la spital, indiferent dacă erau ori nu infectaţi. Astfel, au fost contaminaţi medici şi pacienţi, situaţia făcând acum obiectul unui dosar penal. (Mediafax)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

No comments

  1. Dar cu Rambu cum ramane ? Este suspendat temporar 3 luni si Apoi i se fabrica un rol de admisnitrator sau director de investitii nu I asa?