Friday , March 29 2024

Directorii de grădiniţă solicită ilegal părinţilor să-şi testeze medical copiii la înscriere

In caz contrar, părinţii susţin că nu-şi pot înscrie copiii la grădiniţă, mai ales în cele cu program prelungit. Ministerul Sănătăţii menţionează că aceste analize nu sunt obligatorii. Medicul Cătălina Zorescu, director adjunct în cadrul DSP Suceava a precizat că recomandă aceste analize, dar nu le poate impune cu titlu de obligativitate. Din toată această afacere au de câştigat doar laboratoarele de analize medicale, care încasează bani frumoşi la fiecare început de an şcolar  

analize copii [800x600]

Medicii de familie eliberează gratuit adeverinţe pentru copiii care încep şcoala sau grădiniţa iar uniţăţile de învăţământ nu au nici un temei legal să solicite analize la înscrierea copiilor la grădiniţe, mai ales în cele cu program prelungit. Investigaţiile medicale pot fi cerute doar de către medici dacă există vreo suspiciune de boală, şi în nici un caz de către ditrectorii unor unităţi de învăţământ, cum se întâmplă de ceva ani, la fiecare început de an şcolar. Părinţii care îşi înscriu copiii în primul an de studiu, atât la şcoală cât şi la grădinţină, trebuie să ia de la medicul de familie o adeverinţă care să ateste din punct de vedere medical, că cel mic este apt pentru a intra într-o colectivitate. Eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia, iar orice solicitare privind analize suplimentare din partea unor grădiniţe este abuzivă şi trebuie semnalată conducerii Inspectoratului Scolar Judeţean, cât şi Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică. Dacă medicul de familie are o suspiciune de boală, atunci el este primul care trimite copilul la investigaţii şi consult de specialitate.
Medicul de familie, în funcţie de istoricul medical al copilului pe care îl are pe listă, va solicita investigaţiile medicale suplimentare, şi în nici un caz, nu grădiniţa sau şcoala trebuie să impună aceste analize.
“Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Si tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, au dreptul la aceste analize gratuite”, a declarat Anda Sălăgean, director în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, iar conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, menţionează că recomandă uneori analize suplimentare dar nu le impune cu titlul de obli-gativitate.
“Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii 1995 din anul 1995, copiii trebuie, la înscrierea în colectivitate, să facă dovada că sunt sănătoşi, dar nu este specificat în nici o lege că aceste analize sunt obligatorii. Noi le recomandăm în unele cazuri dar nu le putem impune. Au mai fost cazuri când părinţii le-au refuzat şi nu s-au aplicat nici un fel de sancţiuni”, ne-a declarat doctorul Cătălina Zorescu, director adjunct în cadrul DSP Suceava. Din toată această afacere au de câştigat doar laboratoarele de ana-lize medicale, care încasează bani frumoşi la fiecare început de an şcolar, unele dintre ele chiar încercând să-şi facă reclamă pe la porţile grădiniţelor. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …

2 comments

  1. pentru necunoscatori acea adeverinta costa 20 ron si nu se da fara a face anumite analize atat copilul cat si parintii, asa ca ma intreb unde e gratuitatea?

  2. anul trecut mi-am inscris copilul la gradinita cu program scurt si mi s-a cerut acea adeverinta de la medicul de familie, pe care am dat 20 ron si pentru care a trebuit sa fac foarte multe analize, pentru ca altfel nu mi-o elibera (analizele le-am facut atat eu cat si sotul meu si copilul meu, pentru ce nu stiu) ,asa ca ma intreb unde e gratuitatea si pentru ce am fost obligati de dr. sa le facem daca ele nu sunt atat de obligatorii?