Friday , April 19 2024

Din nou este anunțată o vizită a premierului Ciucă la Suceava

Conform mai multor surse din mediul politic, premierul Nicolae Ciucă ar urma să întreprindă o vizită în județul Suceava, în cursul săptămânii viitoare.

Primul ministru ar urma să ajungă la Suceava miercuri seara, pentru ca în cursul zilei de joi, 25 august, acesta să participe la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de restaurare a Palatului Administrativ, clădire  puternic afectată de un incendiu în martie 2021.

Conform surselor citate, programul premierului Nicolae Ciucă  ar cuprinde și o vizită la centrala Bioenergy, centrala de termoficare a Sucevei care funcționează pe biomasă,  discuții cu oameni de afaceri și primari, precum și o deplasare în zona de munte a județului, fiind posibilă o vizită la  drumul județean modernizat care duce spre Rarău, prin zona cunoscută de localnici ca „Izvorul Alb”.

Reamintim că o vizită a  lui  Nicolae Ciucă la Suceava fusese anunțată și pentru data de 1 august 2022, când premierul urma să participe la deschiderea manifestărilor prilejuite de ”Luna Diasporei”. Și atunci programul vizitei ar fi cuprins oarecum aceleași obiective, mai puțin semnarea contractului pentru refacerea clădirii Prefecturii, dar vizita, confirmată la nivel oficial, a fost amânată în ultimul moment din cauza unor modificări ale agendei premierului. (O.S.)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …