Wednesday , April 24 2024

Deși la nivel de județ sunt disponibile peste 12.000 de doze gratuite de vaccin antigripal, nici 3.000 de suceveni nu s-au vaccinat

Sucevenii nu se mai înghesuie ca în alți ani să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Numărul persoanelor care au necesitat asistență medicală din cauza răcelilor a crescut în ultimele șapte zile  

Deși județului nostru i-au fost distribuite până acum peste 12.000 de doze de vaccin antigripal, sucevenii nu se mai înghesuie ca în alți ani să se vaccineze, dovadă fiind datele statistice ale DSP, conform cărora până acum s-au vaccinat doar 2.683 de suceveni. Cele mai multe persoane vaccinate provin din rândul bolna­vilor cronici și sucevenilor trecuți de 65 de ani.

La nivelul județului, nu a fost confirmat încă niciun caz de gripă sezonieră, dar numărul sucevenilor care au avut nevoie de asistență medicală din cauza răcelilor a crescut în ultimele șapte zile. Mai precis, numărul pacienților care au ajuns la medic din cauza răcelilor în ultimele șapte zile a fost de 671, față 560, cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Dintre aceștia, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat 554 de cazuri de îmbolnăviri prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Cele mai multe cazuri au fost înre­gistrate la copiii cu vârste între cinci și 14 ani, ­res­pectiv 195 de cazuri, iar în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au fost diagnosticați 162 de pacienți. La copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani au fost 65 de cazuri, în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani au fost înregistrate 49 de cazuri de viroze, iar printre nou-născuți cu vârsta de până într-un an, au fost 48 de cazuri. În rândul persoanelor trecute de 65 de ani, au fost diagnosticate cele mai puține cazuri, și anume 35. Dintre pacienții diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 11 au fost internați într-o unitate spitalicească, pentru tratament de specialitate.

În aceeași perioadă, la nivelul județului Suceava s-au mai înregistrat și peste 100 de cazuri de pneumonii, mai precis 117, numărul fiind semnificativ mai mare față de săptămâna precedentă, când în județul nostru au fost diagnostați 73 de suceveni, cu pneumonie. 36 de pacienți au necesitat spitalizare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, și anume 34 de cazuri, categorie de vârstă urmată de persoanele de peste 65 de ani, cu 27 de cazuri.  Printre cei cu vârsta între 50 și 64 de ani, au fost 26 de îmbolnăviri iar printre copiii cu vârsta între doi și patru ani și cinci și 14 ani, au fost 12, respectiv zece  îmbolnăviri. Opt nou-născuți cu vârsta până într-un an, au primit același diagnostic, după un control de specialitate. (Cristina RUŞTI)
secretarasite

Vezi si

VIDEO. A început demolarea garajelor din spatele Primăriei, pe locul unde va fi ridicată prima parcare supraterană din Suceava

Miercuri dimineață, în prezența viceprimarului Lucian Harșovschi, a început demolarea garajelor de pe stada Ștefan …