Saturday , April 20 2024

Deputatul Ioan Balan cere Ministerului Transporturilor explicații pentru faptul că nu sunt reabilitate trecerile la nivel peste calea ferată de la Gălănești, Vicov și Horodnic

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a formulat zilele trecute o interpelare  către Ministerul Transporturilor, în care a arătat că, cu toate că trecere la nivel peste calea ferată reprezintă zone de risc maxim la adresa vieții conducătorilor auto, multe dintre acestea sunt într-o stare proasă, necesitând de urgență lucrări de reabi­litare. Deputatul sucevean a reaminit că, cu ocazia dezbaterilor privind Legea bugetului de stat pentru anul 2018, ­Mi­nistrul Transporturilor de la acea vreme, Felix Stroe, a dat asigurări în fața Parlamentului asupra faptului că, în bugetul pentru anul 2018, Ministerul Transporturilor a prevăzut credite bugetare pentru investiții pentru reabilitarea și modernizarea a peste 150 de treceri rutiere la nivel cu calea ferată.

Din păcate, în ciuda angajamentelor fostului ministru, anul 2018 înregistrează cel mai puternic record negativ cu privire la investițiile în infrastructură, cheltuielile efectuate pentru modernizarea, reabilitarea și construcția de infrastructură fiind la cel mai scăzut nivel din ultimul 15 ani. În acest context, nici investiții cu privire la reabilitarea și modernizarea trecerilor rutiere la nivel cu calea ferată (reabilitarea asfaltului și construcția de bariere automate) nu s-au realizat. De pildă, bucuria redeschiderii căii ferate către Putna, a fost umbrită de degradarea trecerilor la nivel cu calea ferată din localitățile Gălănești, Vicovu de Jos și Horodnic, la care nu s-au efectuat niciun fel de lucrări de reabilitare.

Ioan Balan a solicitat de la Ministerul Transporturilor o situație la nivel național și la nivelul județului Suceava privind numărul de treceri rutiere la nivel cu calea ferată reabilitate și mo­der­nizate cu bariere automate în cursul a­nului 2018.

De asemenea, parlamentarul liberal sucevean a solicitat precizări cu privire la respectarea obligațiilor direcției regionale de drumuri, care, odată cu redeschiderea căii ferate către Putna, avea obligația de a reabilita trecerile rutiere la nivel cu calea ferată afectate de repunerea în circulație a trenurilor pe această rută.

„Vă solicit să precizați câte treceri rutiere la nivel cu calea ferată propuneți spre reabilitare și modernizare în cursul anului 2019, știindu-se că aceste puncte reprezintă zone de risc maxim la adresa vieții conducătorilor auto”,  se mai arată în interpelarea depusă de deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. (C.A)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …