Friday , April 19 2024

Deputatul Ioan Balan cere Ministerului de Interne soluții urgente pentru rezolvarea deficitului de personal de la Poliția de frontieră a Aeroportului Suceava  

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat ieri o interpelare ministrului de Interne Carmen Dan în care a arătat că  Poliția de frontieră a Aeroportului Internațional Suceava „Ştefan cel Mare” din Salcea trebuie să facă față cu un personal mult subdimensionat unui trafic de pasageri care crește de la o lună la alta.

Arătând că, datorită investițiilor realizate de Consiliul Județean Suceava la nivelul infrastructurii aeroportuare, numărul de zboruri internaționale a crescut semnificativ, Ioan Balan a reamintit Minsiterului de Interne faptul că Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea are cei mai puțini polițiști de frontieră din țară, în număr de 10, care trebuie să acopere atât cursele de zi, cât și cele de noapte. „În prezent, capacitatea Poliției de frontieră aeroportuare Suceava este cu mult depășită, ofițerii fiind copleșiți de numărul mare de persoane pe care trebuie să le verifice.

Mai mult decât atât, începând cu luna iulie numărul de curse internaționale se va intensifica, iar numărul de pasageri va crește și mai mult, deoarece atracțiile din zona Bucovinei atrag anual zeci de mii de turiști români și străini. Se estimează că în acest an vor tranzita pe acest aeroport peste 400.000 de călători, ceea ce ne arată că numai 10 polițiști de frontieră nu pot face față acestui flux fără precedent”, susține parlamentarul liberal sucevean.

Conform acestuia, pentru a asigura o minimă funcționalitate și siguranță a controlului călătorilor prin Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava, ar fi nevoie urgentă de suplimentarea schemei de personal cu minimum 6 polițiști de frontieră. „În caz contrar, este ușor de anticipat că se vor forma cozi la ghișeele de verificare și pot să apară chiar și breșe de securitate, tocmai din cauză că cei câțiva polițiști de frontieră nu vor putea face față unei asemenea situații.

Vă reamintesc faptul că, tocmai din cauza numărului insuficient de polițiști, în Județul Suceava s-au produs tragedii cumplite, cărora le-au căzut victime polițiști aflați în misiune, pentru care Ministerul Afacerilor Interne nu a găsit cele mai bune soluții pentru suplimentarea numărului de polițiști”, i-a transmis ministrului Carmen Dan deputatul liberal Ioan Balan.

Ținând cont de gravitatea problemei semnalate, deputatul liberal sucevean solicită Ministerului de Interne să precizeze cât de repede și cum va fi rezolvat deficitul de personal care se accentuează la nivelul Poliției de frontieră a Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea-Suceava.

De asemenea, Ion Balan a cerut ca, începând cu data de 1 iulie 2019, să fie detașați, la nivelul Poliției de frontieră a Aeroportului „ștefan cel Mare” din Salcea-Suceava, un număr de minimum 6 polițiști, până la suplimentarea schemei de personal .

Şi, nu în ultimul rând, deputatul Ioan Balan i-a solicitat ministrului Carmen Dan să explice motivul pentru care, în ciuda deficitului puternic de personal care se înregistrează la nivelul Poliției române, a decis ca în anul școlar 2019-2020 să fie redusă cifra de școlarizare. (C.A.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …