Thursday , April 25 2024

Deputatul Băișanu, din nou în spital, înainte de alegeri

Candidatul ALDE la Primăria Suceava a fost internat vineri după-amiază la secția Diabet a Spitalului Județean, cu diagnosticul hipoglicemie. Acum patru ani, pe când candida pentru funcția de deputat, înainte de campanie a avut, de asemenea, un puseu diabetic, atunci fiind internat și tratat pentru hiper-glicemie 

 Spitalul judetean Sueava, 17 nov 2011 (26) [800x600]


Deputatul de Suceava Stefan Alexandru Băișanu este internat începând de vineri după-amiază în Secția Diabetologie a Spitalului Județean. Potrivit surselor din interiorul principalei unități spitalicești județene, politicianul a suferit o criză de hipoglicemie, a cerut sprijinul medicului care îi gestionează afecțiunea și care a decis internarea sa în clinica medicală pentru administrarea de tratament și efectuarea de investigații suplimentare asupra evoluției afecțiunii de care suferă. Conform acelorași surse, Stefan Alexandru Băișanu, parlamentar fost PNL, acum ALDE, și-a petrecut sfârșitul de săptămână în spital, urmând ca, în funcție de evoluția stării sale de sănătate și de rezultatele analizelor medicale la care a fost supus, să fie externat cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi.
Stefan Alexandru Băișanu, conferențiar universitar la USV Suceava și deputat în Parlamentul României reprezentând colegiul Suceava, și-a anunțat recent candidatura pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ din partea ALDE.
O altă criză de diabet l-a trimis pe Băișanu în spital și acum patru ani, chiar înainte de alegerile generale din 2012
In toamna anului 2012, ziarul “Obiectiv de Suceava” a scis despre faptul că Stefan Alexandru Băișanu, la acea vreme președinte al filialei PNL județene și candidat al USL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava – municipiul reședință de județ fără cartierul Burdujeni, a ajuns la Spitalul Județean, acuzând probleme de sănătate. Imediat după ce a participat la instalarea oficială a unui nou director la o instituție publică județeană, Stefan Alexandru Băișanu a acuzat o stare de rău și a fost dus la spital, unde a fost preluat de un medic sub coordonarea căruia i-au fost făcute analizele de rigoare, constatându-se că politicianul sucevean suferă o criză de diabet. Având o glicemie foarte ridicată, pentru a evita orice pericol și pentru stabilizarea stării sale de sănătate, medicii suceveni au decis ca Băișanu să rămână internat în spital pentru câteva zile.
Medicul sub îngrijirea căruia s-a aflat atunci  politicianul sucevean era Gabriela Crețeanu, șefa secției de Diabet din cadrul Spitalului Județean Suceava. (N.R.)

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …

3 comments

  1. a se citi “poate” in loc de “pota” (scuze dar inca mai stalcesc cuvintele ca in Generala).

  2. Cresterea glicemiei se pota face pe fond nervos.
    Nu am nimic cu Baisanu, il cunosc bine (am fost colegi), dar… oare merita sa-ti risti sanatatea pentru un ciolan ?

  3. Doresc sa-i spun d-lui Baisanu ca sanatatea primeaza si trebuie sa tinem la ea pentru ca viata e scurta.Si statui daca ne ridica cineva, vin altii si le strica.Nu fac politica,nu ma intereseaza dar ca om ,repet;grija de sanatate ,VIATA E SCURTA SI SCUMPA