Sunday , October 2 2022

Decariștii de anul acesta de la BAC și Evaluarea Națională vor fi premiați de Primăria Suceava

O frumoasă tradiție de anii trecuți în municipiul Suceava continuă și în acest an! Municipalitatea suceveană va premia pe elevii care au luat nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională.

Astfel, cei trei elevi din municipiul Suceava care au luat 10 la Bacalaureat vor fi premiați cu câte 5.000 de lei fiecare de către Primăria Suceava și, după cum a anunțat primarul Ion Lungu în conferința de presă de miercuri, 29 iunie. Premii vor primi și cei patru elevi care au luat nota maximă la examenul de capacitate, câte 3.000 de lei fiecare.

Până la finalizarea contestațiilor numărul total al elevilor care au obținut, anul acesta, nota 10 la Bacalaureat și, respectiv, Evaluarea Națională nu este cunoscut. De aceea, nu este exclus ca proiectul de hotărâre privind premierea elevilor de 10 și care va fi aprobat într-o ședință a Consiliului Local din luna iulie să aibă mai multe nume decât cele ale elevilor care au obținut Nota 10 înaintea etapei contestațiilor. Precizăm că, anul trecut au fost acordate două premii pentru elevii decariști de la Evaluarea Națională și cinci premii pentru elevii decariști de la Bacalaureat. În conferința de presă de miercuri, edilul a felicitat Colegiul Național „Ştefan cel Mare” pentru buna situare în clasamentul național și pentru promovabilitatea integrală. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Sunați la 112 dacă ați văzut acest bărbat!

Poliţia desfăşoară activităţi de căutare şi identificare a persoanei dispărute POPESCU CEZAR VASILE, de 41 …