Thursday , April 25 2024

De azi începe campania de strângere a maidanezilor de pe străzile Sucevei

maidanezi

Lucrările de extindere a adăpostului din lunca Sucevei pentru animalele fără stăpân sunt aproape de finalizare, iar edilii oraşului consideră că sunt condiţii pentru a începe prinderea câinilor comunitari şi trimiterea lor în cuştile noi

~ncepând de astăzi demarează campania de strângere a câinilor comunitari de pe străzile din municipiul Suceava. Viceprimarul Ovidiu Doroftei a precizat că sunt analizate mai multe zone de unde ar putea să înceapă strângerea câinilor fără stăpân şi că el preferă ca hingherii să se concentreze pe câte un cartier în parte şi să plece de acolo abia după ce au terminat treaba. „~ncepem cu un cartier anume şi nu plecăm de acolo până nu strângem toţi câinii, după care ne mutăm în alt cartier”, a declarat Ovidiu Doroftei.
Potrivit celor spuse de viceprimarul Sucevei, câinii fără stăpân vor fi duşi în adăpostul care se construieşte în lunca Sucevei, în imediata vecinătate a actualului adăpost pentru animale fără stăpân. Ovidiu Doroftei a spus că lucrările de extindere a adăpostului se apropie de final şi a dat asigurări că nu este niciun impediment dacă începe de astăzi „cazarea” altor câini fără stăpân în cuştile nou amenajate. „Mai sunt de finalizat lucrări la canalizare, la rigole. Facem eforturi să le finalizăm în această săptămână”, a declarat Ovidiu Doroftei. El a ţinut să precizeze că a discutat deja cu privire la campania de strângere de pe străzile Sucevei a câinilor comunitari şi cu organizaţii de protecţie a animalelor.
Actualul adăpost de animale este supraaglomerat şi nu mai încăpeau alţi câini fără stăpân. De aceea, câteva zeci de câini, de regulă din cei mai puţin agresivi, stăteau în apropierea adăpostului de animale. Ca să nu fugă prin oraş în căutare de hrană, şi câinilor care îşi făceau veacul pe lângă adăpostul de animale fără stăpân pentru că nu mai încăpeau în cuştile de acolo li se dădea de mâncare.
Cu aproape o lună în urmă, primarul Ion Lungu declara că are motive temeinice să creadă că până la începutul lunii mai va fi finalizat noul adăpost pentru câinii fără stăpân. Reamintim că lucrările au demarat în primăvara anului trecut, dar în partea a doua a anului au fost blocate din cauza unor probleme care au apărut pe fondul unor proceduri suplimentare, în legătură cu cantităţile de beton ce trebuiau utilizate pentru extidnerea noului adăpost de animale fără stăpân. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

No comments

  1. VENITI VA RUGAM SI LUATI CAINII DE PE ALEEA LALELELOR!!!.