Thursday , April 25 2024

De azi, elevii ce provin din familii cu venituri mici pot depune cereri pentru ”Bani de liceu”

Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului național de protecție socială ”Bani de liceu” se acordă pe bază de cerere, formulată de elev, cu autorizarea reprezentantului legal. Cererile se depun în perioada 15-25 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un licean pentru a fi declarat eligibil sunt venitul brut pe membru de familie mai mic de 500 lei, să nu acumuleze mai mult de 20 de absențe lunar și să nu aibă media la purtare scăzută. Oricare abatere atrage suspendarea plății ajutorului financiar. Pentru stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie, s-au luat în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu excepția alocației de stat, alocației suplimentare pentru familiile cu mulți copii, burselor de studii și burselor sociale, precum și a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.

Sprijinul financiar, în cuantum de 250 de lei, se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție.

Anul trecut 3.395 de liceeni din județul Suceava au solicitat și primit acest ajutor financiar acordat de Ministerul Educației, numărul lor fiind cu 500 mai mic față de cel al beneficiarilor din anul 2019. Ministerul Educației Naționale desfășoară de 15 ani Programul național de protecție socială ”Bani de liceu”, prin care se acordă un sprijin financiar pentru elevii din învățământul liceal ce fac parte din familii cu venituri mici. (O. NUȚU)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …