Friday , April 26 2024

De astăzi, caloriferele din 20 de mii de locuinţe din Suceava încep să se răcească

calorifer debransat


Incepând de azi, va fi redusă cu aproximativ 30%, cantitatea de energie termică furnizată în sistemul centralizat de termoficare al Sucevei, din cauza restanţelor neîncasate de la Termica SA. Potrivit unui comunicat al conducerii societăţii Bioenergy Suceava SRL, într-o primă etapă, va fi luată această măsură şi în speranţa unei reglementări a situaţiei financiare.
Pe fondul situaţiei tensionate dintre producătorul de energie termică – Bioenergy Suceava SRL – şi furnizorul către populaţie al energiei termice – Termica SA – s-a ajuns în situaţia în care sucevenii nu vor avea parte de căldură şi apă caldă în parametri optimi, cu toate că au o centrală nouă, modernă şi gata să facă faţă cerinţelor impuse de temperaturi foarte scăzute – lucru dovedit iarna trecută. Cei de la Bioenergy reclamă faptul că din cauza încasărilor slabe de la Termica nu şi-au plătit datoriile pe biomasa procurată de la Schweighofer – altminteri unul din acţionarii societăţii. Prin urmare, furnizorul de biomasă a notificat producătorul de energie termică despre întreruperea livrărilor iar cantitatea disponibilă, după ce a fost cumpărată şi din alte surse, ajunge pe câteva zile.
Prin urmare, soluţia celor de la Bioenergy este de a reduce din capacităţile de producţie pentru a asigura măcar la parametri mai reduşi un minim confort termic. „Material lemnos mai avem, în condiţiile actuale, pentru vreo cinci, cel mult şase zile. Dacă oprim un cazan de vineri, atunci poate mai reuşim să avem biomasă pentru măcar şapte zile”, a spus directorul general al Bioenergy, Vasile Ilie. El a spus că firma pe care o conduce a finanţat prin efort propriu, o perioadă lungă de timp, achiziţia de combustibil şi plata celorlalţi furnizori de utilităţi, dar că nu s-a ajuns la o înţelegere cu Termica pentru plata datoriilor. El a adăugat că blocajul financiar afectează serios producerea energiei termice, în condiţiile în care Termica are datorii de 17,4 milioane de lei faţă de Bioenergy, iar furnizorii de biomasă nu mai acceptă întârzieri la plată. Menţionăm că în datoria de 17,4 milioane de lei intră şi cele 3,45 de milioane de lei reprezentând contravaloarea energiei termice pe care Bioenergy a furnizat-o la Termica în noiembrie.
De asemenea, Vasile Ilie a mai explicat că deşi oprirea celui de-al treilea cazan se va face de vineri, totuşi energia termică va continua să fie furnizată la nişte parametri optimi în cursul zilei de azi, din inerţia reţelei de termoficare, însă se va simţi o răceală în calorifere de sâmbătă seară sau cel târziu de duminică. Astfel, dacă temperatura agentului termic pe reţeaua principală de transport era de 90 – 92 de grade Celsius în condiţiile funcţionării cu trei cazane, funcţionarea cu două nu va putea asigura decât cel mult 75 – 76 de grade Celsius. In condiţiile în care vremea, cum de altfel este predictibil pentru lunile de iarnă, se va răci, atunci este de aşteptat ca în locuinţele sucevenilor să fie tot mai frig. Menţionăm că iarna ar fi necesară funcţionarea chiar şi cu patru cazane în cazul în care temperaturile din oraş scad foarte mult. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …