Friday , April 19 2024

Dărmănești – comuna suceveană fără niciun asistat social

Niciunul dintre cei peste 5.000 de locuitori ai comunei nu primește banii acordați prin “venit minim garantat”. “Care voia bani, trebuia să muncească în folosul comunității și au renunțat singuri”, a explicat Dănuț Chidoveț, primarul comunei Dărmănești

Comuna Dărmănești, formată din satele Călinești, Călinești-Vasilache, Dănila, Dărmănești, Mărițeia Mică și Măreței, nu are asistați social. Niciunul din cei peste 5.00 de locuitori nu primește ajutor social de la primărie. Toată lumea muncește, după ce primarul le-a spus că nu va da bani celor care stau “la întins mâna”. Înainte să preia conducerea Primăriei, actualul primar Dănuț Chidoveț, erau persoane care nu munceau de peste zece ani, mulți dintre ei, oameni în putere, apți de muncă. Toate clișeele referitoare la „asistații social” se confirmau, după cum povestesc localnicii, inclusiv cel referitor la bărbații în putere care deschideau și închideau cârciuma, cheltuindu-și „ajutorul” pe băutură. An de an, primarul Chidoveț a reușit să scadă numărul asistaților social, după ce nu le-a mai acordat indemnizații decât celor care chiar îndeplineau condițiile legii. “Care voia bani, trebuia să muncească în folosul comunității și au renunțat singuri. Este posibil să nu ai asistați sociali, pentru că la noi în comună toată lumea muncește, nu stă la întins mâna. Nu le-am dat ajutoare sociale când au vrut și s-au dus ei singuri la muncă. Dacă nu primești pomană, trebuie să te duci să muncești, că altfel nu merge. La mine, dacă nu s-au încadrat în parametrii legislativi, nu le-am dat, la muncă. Nu am făcut compromisuri”, a explicat Dănuț Chidoveț, primarul comunei Dărmănești.

Acesta i-a convins pe localnici că nu e o soluție să primească ajutor social, pentru că sunt locuri de muncă și chiar i-a ajutat pe o parte dintre ei să se angajeze în firme private. Au fost, se pare, discuții și conflicte de-a lungul anilor, unii au înțeles cu vorbă bună, alții cu legea în față, dar în final toți au înțeles că nu se fac compromisuri. S-a înțeles că nu se poate, banii respectivi provenind din taxele lor, din impozitele lor, din banii statului, din care trebuie să se facă drumuri, străzi, racorduri la apă, canal, trotuare, cămine, școli și alte investiții de care să beneficieze toată lumea.

Unii primari suceveni se folosesc de asistații sociali pentru a obține mai multe voturi la alegeri, însă Dănuț Chidoveț a preferat să nu facă un astfel de compromis, iar gestul său a fost apreciat de comunitate.

Primăria Dărmănești nu a externalizat serviciul de salubritate iar curățenia din comună se face cu angajați proprii. “Încurajăm munca. Asigurăm singuri curățenia cu cei patru angajați ai Primăriei”, a încheiat primarul Dănuț Chidoveț. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

5 comments

  1. Felicitari pt implicare , seriozitate , respect pt tot ceea, ce faceti pt comuna .Bravo !

  2. Domnu’ primar grăiește prostii!
    Eu zic sa mai cerceteze!

  3. Un primar de nota zece,sa ne traiasca si Dumnezeu sa-l ajute sa .si continuie activitatea asa cum a facut-o si pina acum,a reusit sa schimbe radical cimuna Darmnesti ,multumim domnule primar ,felicitari pentru interesul ce-l aveti pentru noi toti!

  4. CONGRATULATIONS domnule primar.Danut…esti la inaltime..asa sa te tina Dumnezeu…..El sa-ti dea sanatate,pace.biruinta,liniste sufleteasca,sa te poti bucura de tot ce ai realizat,si vei realiza si de acum inainte.

  5. Felicitari primarului! Rețeta asta ar trebui aplicată in toată țara!
    Am rezolva și criza forței de munca!
    Bravo!