Saturday , June 22 2024

”Cu riscul de a fi criticat de bundiță și de hore”, Gheorghe Flutur a participat la Sărbătoarea Salcâmului de la Arbore

Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava, a participat duminică la Sărbătoarea Salcâmului de la Arbore, asumându-și riscul de a fi ”criticat”.
”Când spun asta mă refer la gurile rele care mă critică de bundiță, de hore. Da, astăzi am fost cu arborenii mei cu care am copilărit și feciorit la Sărbătoarea populară din centrul satului Arbore, împreună cu candidatul meu la Primăria Arbore, cu liberalul Buliga Toader Cristinel. O echipă faină de consilieri, oameni unul și unul, antreprenori, am stat se vorbă cu lumea, am strâns mâini multe, mi-am adus aminte de horile de altădată și chiar unul dintre consilieri de pe lista liberalilor este șeful echipei de dansuri cu care am vorbit de jocurile de altădată: Ceasul, Trunchiul, Pintenu, Clopoțelul, jocuri pe care le-am făcut și eu în fecioria mea.
Un prilej de bucurie și de încărcat bateriile alături de oamenii care au venit să se simtă bine la o sărbătoare care a devenit foarte populară în toată zona”, a transmis Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava.
Comandat de PNL, filiala Suceava, cod AEP 21240015

Vezi si

Cherestea și lemn în valoare de peste 5.000 lei, confiscate de polițiști în urma unor controale în trafic

Vineri, la ora 15.10,  pe Drumul Județean 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, polițiștii au …