Criteriile după care copiii din Suceava vor primi tabletele de la Ministerul Educației

reportersite
08 august 2020, 10:50

”Unitatea de învățământ va elabora criterii specifice pentru selecția beneficiarilor programului Național «Şcoala de acasă» – venit pe membru de familie, familii monoparentale, anchetă socială, existența unor dispozitive electronice cu conexiune la internet la nivelul familiei etc.”, se arată în procedura operațională elaborată de IŞJ Suceava, privind modul de aplicare a programului național ”Şcoala de acasă” 

Şcoala va începe în data de 14 septembrie, așa cum a anunțat președintele țării în urmă cu două zile, iar pregătirea unităților școlare pentru a primi elevii și profesorii în condiții de siguranță reprezintă prioritatea administrațiilor locale și ale managerilor școlari. Mai mult decât atât, în termen de o lună administrațiile unităților de învățământ preșcolar trebuie să stabilească listele elevilor care vor fi incluși în Programul ”Şcoala de acasă”.

Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava a elaborat procedura operațională privind modul de aplicare a acestui program, care prevede, criteriile generale pentru selecția primară a beneficiarilor și cele specifice. Așadar, elevii din învățământul primar, gimnazial și secundar, forma de învățământ de zi cu frecvență (clasa pregătitoare, clasele I-XII, școala profesională) îmatriculați, la început de an școlar, în unitățile de învățământ de stat și elevii proveniți din medii defavorizate sunt eligibili în acest program. Criteriile specifice îi includ în program pe acei elevi ai căror familii nu dețin niciun dispozitiv electronic cu ­cone­xiune la internet, elevii care nu dețin, în folosință personală, un dispozitiv electronic cu ­cone­xiune la internet și elevii de cetățenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei de COVID-19 și care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.

Pentru că situația socială a elevilor este cunoscută îndeosebi de cadrele didactice de la clasă, așa cum era și normal, s-a stabilit ca selecția efectivă a elevilor care vor primi tabletele de la Ministerul Educației să fie realizată de unitățile de învățământ. Astfel, listele cu beneficiarii programului ”școala de acasă” vor fi elaborate ți­nându-se cont de venitul pe membru de familie, familii monoparentale, anchetă socială, existența unor dispozitive electronice cu conexiune la internet la nivelul familiei etc. ”Unitatea de învățământ va elabora criterii specifice pentru selecția beneficiarilor programului Național «Şcoala de acasă» – venit pe membru de familie, familii monoparentale, anchetă socială, existența unor dispozitive electronice cu conexiune la internet la nivelul familiei etc.”, se arată în procedura operațională elaborată de IŞJ Suceava, privind modul de aplicare a programului național ”Şcoala de acasă”.

Familia elevului care va primi în mod gratuit tableta va completa un contract de comodat, o declarație pe propria răspundere potrivit căreia familia sau potențialul beneficiar al Programului nu deține niciun dispozitiv electronic cu ­cone­xiune la internet. De asemenea, părintele care semnează aceste documente se angajează să aibă grijă ca dispozitivul să fie păstrat în condiții bune și să nu îl împrumute altcuiva. Durata contractului de comodat este de un an școlar, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la finalizarea studiilor în unitatea de învățământ respectivă.

IŞJ Suceava și conducerea unității de învățământ vor colecta datele necesare feedbackului și vor realiza evaluarea Programului la nivel regional și local transmițând, în acest sens, date și informații, prin intermediul SIIR, către Ministerul Educației și Cercetării. (Oana NUTU)

reportersite